Deviza editurii Nemi este „Un copil care citește din plăcere, va deveni un adult care citește din obișnuință”. De aceea, pe nemi.ro inaugurăm seria de articole intitulate „Poveștile copilăriei”, în care oameni mari ne povestesc cum au fost ei oameni mici.
O să descoperim astfel mai multe feluri prin care putem face lectura plăcută pentru copii. De la cărți preferate, la locuri și momente frumoase, aducerea-aminte o să ne aducă tuturor, oameni mari și oameni mici deopotrivă, un zâmbet pe buze și inspirație pentru cum să ne trăim viața mai frumos.
Astăzi răspunde întrebărilor bufniței Nemi Claudia Tocilă, „o mândră moldoveancă din Bacău, pe care părinţii o iubesc ca pe ochii din cap şi pe care au crescut-o cum au ştiut mai bine”. Este o persoană adaptabilă şi învaţă mereu ceva nou despre oameni, perfecţionistă şi, înainte de toate, încearcă să fie OM, cu bune şi cu rele.
1. Care a fost primul tău contact cu poveştile? Îţi citea cineva sau ai început singură?
Primul contact cu poveştile cred a venit odată cu cele citite de mama. Nu-mi amintesc nimic din textul sau firul poveștii, dar pot să ”aud” parcă vocea ei cu intonație, clară și blândă (mama are o voce de teatru radiofonic). Am început să urmăresc și firul poveștii când am descoperit diapozitivele pe care prima oară mi le-a citit/povestit mama, apoi oricine venea în vizită și, într-un târziu, eu însumi: Croitorașul cel viteaz, Neghiniță, Copiii cu părul de aur.
2. Când ai început să citeşti singură? Ce fel de cărţi citeai?
Am început să citesc relativ devreme, dar mai legat și ”oficial” începând cu vârsta de 5 ani. Am început cu povești mai scurte, românești, fabule, povestiri, chiar și o Biblie pentru copii care avea niște super ilustrații despre care voiam să aflu cum e treaba 🙂
Apoi, mai târziu, am descoperit Tom Sawyer și din acel moment am fost pregătită pentru romane.
3. Citeai cărţile din bibliografia de la şcoală sau preferai să descoperi singură?
Am început prin a citi cărțile din bibliografia școlară în primii ani și, în timp, am descoperit și altele, în special în verile în care rămâneam la bunici și am trecut prin majoritatea cărților din bibliotecă, încet și cu răbdare: toate Poveştile Nemuritoare, Legendele Olimpului, Povestiri Istorice, Amintiri din Copilărie…
4. Care este cartea de copii preferată?
Probabil că am citit de cele mai multe ori primul volum din cartea lui Ionel Teodoreanu – La Medeleni, într-o ediție mai scurtă numită Hotarul Nestatornic. Nu știu dacă e cartea tipică pentru copii, dar mie mi-a plăcut mult și mă atașasem de personaje: voiam să fiu ca Olguța, prietenă cu Monica, iar Moș Gheorghe avea mereu chipul bunicului meu. Chiar am pus în scenă și o piesă de teatru inspirată din ea, în spatele blocului, cu prietenii mei. A avut un succes grozav 🙂
5. Ce ai aduce din copilărie în viaţa de adult?
Am adus deja și încerc să-mi păstrez Curiozitatea, dorința de a ști mai multe, de a crește – nu în sensul de adult (”să mă fac mare”), ci de a ajunge la cea mai bună versiune posibilă a mea ca om. Deși e un principiu constant din copilărie și până la bătrânețe, este în continuă schimbare.
Cărțile au fost mereu o sursă de potolire a curiozității, în același timp stârnind-o din ce în ce mai mult, așa că nu m-am oprit niciodată din citit și nici nu intenționez s-o fac vreodată.
6. Dacă ai putea să trăieşti într-o poveste pentru copii, care ar fi aceea?
Într-un fel toți trăim într-o poveste, doar că unii adulți uită că, atunci când eram mici, poveștile erau îndulcite pentru puterea noastră de înțelegere a vieții, iar vocea narativă trecea cu viteză peste anumite detalii. Aș vrea să aflu acum, ca adult, ce a pățit mama fetelor moșului, de ce Capra cu Trei Iezi era mamă singură, cum se simte Harap-Alb în lupta lui pentru a demonstra adevărul și a-și adjudeca locul în societate… Important e să reținem că totul are un final fericit, că binele este mereu restaurat, iar dacă nu e, probabil că urmează încă un capitol 🙂
Lasă un comentariu