Viața pe Marte, de Jennifer Brown, mi s-a părut a fi cea mai bună carte pentru micii astronomi amatori, cei care privesc cu ochi mari stelele pe cer și încep să recunoască Luceafărul, planeta Marte sau Carul Mare. Cartea are de toate: e plină de informații interesante despre spațiul cosmic (dar fără să sufoce povestea cu prea multe detalii și fără să semene cu o lecție de astronomie de la școală), are o grămadă de aventuri și mult, mult umor.
Bine, probabil că oricine ar învăța să aibă umor dacă ar fi fost botezat Arcturus Betelgeuse Chambers, Arcturus după steaua alfa din constelația Boarul și Betelgeuse după o supergigantă roșie din Centura lui Orion, nume care s-ar traduce prin… „subraț”. Trebuie să înveți să ai umor atunci când te cheamă „Subrațul lui Orion”, nu?
Și asta nu e tot: de la bunicul Muliphein, numit după steaua delta din constelația Câinele Mare, la cei doi verișori Longie și Lattie (prescurtarea de la Longitudine și Latitudine), surorile Vega (după cea mai strălucitoare stea a constelației Lira și a cincea stea de pe cer ca strălucire și a doua din emisfera celestială nordică, tot ca strălucire) și Cassiopeea (una dintre cele mai vizibile constelații din emisfera nordică, situată în apropierea Carului Mare), până la Corvus Chambers (numit după Constelația Corbului din emisfera sudică), tatăl lui Arcturus Betelgeuse, alintat Arty, și până la câinele familiei botezat Cometă, toți par a fi făcuți, cum a spus, Carl Sagan odată, „din praf de stele”. Iar cititorii deja știu mai multe despre spațiul cosmic doar după ce au aflat numele personajelor (cum ziceam, umor și informații interesante, fără să fie sufocante și prea didactice).
Aventura cosmică din Viața pe Marte începe cu numele personajelor, dar merge mult mai departe când Arty descoperă că vecinul misterios de lângă el nu este un zombi „mâncător de fețe” (așa cum credeau el și prietenul său cel mai bun, Tripp), ci Cash Maddox, un fost astronaut de la NASA, alături de care începe să caute dovezi ale existenței… marțienilor. Pasiunea lui Arty, care a luat naștere în observatorul astronomic în care lucra tatăl său, devine și mai incitantă atunci când Cash se alătură eforturilor sale de a descoperi viața extraterestră. Împreună cei doi petrec seri minunate privind cerul înstelat, seri în care Arty învață tot mai multe atât despre secretele cosmosului, cât și despre frumusețea unuia dintre cele mai prețioase sentimente umane: prietenia.
Sunt multe de văzut pe cer și multe de descoperit în oameni, iar în Viața pe Marte se vorbește cu emoție și umor despre amândouă.
„Practic, am crescut în observatorul ăla. Tata obișnuia să mă țină de mână, ajutându-mă să urc scările, și să spună: „Știai, Arty, că inelele lui Saturn au fost descoperite prima oară de către Galileo prin 1600? Acum știm că acele inele sunt făcute din gheață și că Saturn are șaizeci și două de Luni…“ Iar eu îmi închipuiam că merg pe o pasarelă ce ducea la o navă spațială alături de câinele meu, Cometă, care țopăia de bucurie în urma mea, îmbrăcat în costumul lui câinesc de astronaut. (…)
– Știi, Arty, obișnuia tata să spună, se zice că, dacă e să fie viață acolo pe undeva, cel mai probabil s-ar găsi pe Marte. Toate acele cratere pe care le vezi ne arată că pe Marte s-ar putea să fi fost cândva apă, iar dacă a fost odată, ar putea foarte bine să mai fie. Poate înghețată în subteran. Și oriunde este apă, poate fi și viață.
Eu priveam și mai atent și deodată planeta roșie apărea în vizor. Încercam să văd viața despre care îmi vorbea, speram să găsesc vreun ocean, poate chiar să observ ivindu-se vreun cap verde și bombat, să fiu salutat de vreun extraterestru prietenos. Poate că extraterestrul ar fi avut chiar o mănușă mare de spumă pe care să fie scris: Marte e cea mai tare! Marte e cea mai tare!
Tata nu ajungea niciodată devreme acasă de la observator. Îi plăcea să stea acolo până târziu, mai ales în nopțile senine de vară. Pur și simplu erau prea multe de văzut.”
Laura Câlțea,
Redactor-șef Nemi
Lasă un comentariu