Mersul la creșă sau la grădiniță poate fi o mare provocare atât pentru cei mici cât și pentru părinți. Fiind prima experiență a unui copil cu școala, prima zi poate fi foarte stresantă pentru toată lumea.
Înainte de grădiniță, copiii au nevoie de un timp de pregătire. Este bine pentru ei ca deja să experimenteze unele lucruri care se vor întâmpla la grădiniță: vor întâlni copii noi, vor învăța lucruri, vor socializa, vor trebui să-și verbalizeze dorințele și nevoile, iar dacă au deja o bază solidă pentru aceste lucruri, schimbarea va fi mai lină.
Părinții trebuie să le fie ghizi: să le citească, să le explice ce se întâmplă, să îi învețe cum să se comporte cu alți copii, să se joace cu aceștia și să fie alături de ei, mai ales în primele zile de adaptare.
Pentru că vocea părinților care au trecut deja prin asta sau se pregătesc pentru grădi, e cea mai importantă sursă de informații, vom prezenta pe blog câteva experiențe ale mămicilor din comunitatea Nemi.
Astăzi ne vorbește Roxana, mama lui Alexei și a Anastasiei.
Acum un an, când Alexei avea trei ani și un pic, deși eram nu obosiți ci complet, dar complet epuizați și storși de energie (abia se născuse surioara), nu ni se părea că mersul la grădiniță ar fi un pas bun. Și poate că la acel moment, chiar după naștere, nici nu era. Însă la suficient de multe luni după (mai exact alte 9 luni) am gândit cam la fel. Nu știu de ce, dar aveam preconcepția că grădinița ne va face mai mult rău decât bine și că va învăța sau prelua comportamente, reacții și expresii de care am tot încercat să îl ferim. Iată-ne acum, la 4 ani și 3 luni, încântați peste măsură de grădiniță si de toate lucrurile frumoase pe care le face și le învață acolo. Daaaar… începutul nu a fost ușor, cum de altfel cred că se întâmplă în fiecare caz de adaptare la grădiniță. În cazul nostru a fost vorba de o adaptare blândă, am început cu program redus (până la somnul de prânz) și am discutat zi de zi cu educatoarele, ca să vedem cum se simte și dacă îi este ok pe parcursul zilei.
Prima săptamana a fost… minunată. Mergea în fiecare zi cu zâmbetul pe buze, se bucura de copii, de curtea grădiniței, de activități, de educatoare și de mâncare (da, da, chiar ne spunea că e mâncarea mai bună ca acasă). După această perioadă scurtă în care și noi ne-am entuziasmat că poate, poate am scăpat ușor cu adaptarea, a urmat bineînțeles, o perioadă de o săptămână de “regresie” în care nu voia să mai meargă, cu plânsete, supărări, agățat de brațele noastre și împotrivit când era vorba de intrat în grădiniță. Totuși, se rezolvă destul de ușor, cu multe explicații și răbdare, și imediat cum ajungea la copii își revenea și uita de supărare.
Săptămânile trei și patru au revenit la “normal”, mergea cu multă încântare la grădiniță, nu s-a mai împotrivit deloc. Apoi, ușor ușor educatoarele (și noi acasă) au început să îi povestească despre somnul de prânz, despre cum toți copiii din grupă merg sus la poveste, se îmbracă în pijama și dorm cât își doresc. După prima încercare de somn la prânz, a fost haos trei zile. Cu plâns, nu voia să intre în curtea grădiniței, nu voia să meargă deloc la copii. Apoi, ușor ușor, a început să fie mai ușor. Rămasul la somnul de prânz a coincis cu renunțarea la scutec (era singurul din grupă care încă mai purta scutecel așa că a fost o renunțare foarte ușoară, pur și simplu și-a dorit să meargă la baie ca toți ceilalți colegi).
Săptămânile următoare au început să fie oarecum mai previzibile însă periodic mai apărea câte un episod în care refuza vehement să meargă la grădiniță. Cred că întreaga adaptare a durat cam trei luni, abia după aceasta perioadă am simțit că s-a acomodat cu adevărat, că s-a apropiat de copii, că și-a găsit locul în grupa lui, că si-a facut prieteni. Însă Alexei este un copil care are nevoie de timp ca să se obișnuiască într-un mediu nou. Nu mă așteptam să fie mai rapid de atât. Stă, analizează, urmărește, și abia apoi începe să se relaxeze și să se simtă în largul lui. Are nevoie de timp ca să asimileze o schimbare mare și din fericire, am știut lucrul acesta și am acționat în așa fel încât să îi fie lui bine. Cu răbdare multă.
Poate că am făcut și greșeli pe parcursul adaptării, spre exemplu nu am fost extrem de consecvență. Au fost câteva cazuri în care nu l-am dus la grădinița din cauza plânsetelor lui și da, probabil că am creat un precedent. Probabil că ar fi trebuit să fim mai fermi și să nu îi dăm opțiunea de a nu merge într-o zi sau două la grădiniță. Însă nu am avut determinarea și consecvența aceasta. Chiar și așa, cu aceste mici greșeli făcute de-a lungul timpului, s-a adaptat frumos și lin și blând, iar acum mersul la grădiniță cred și sper că este o plăcere pentru el. Cel puțin faptul că atunci când eram în vacanță ne-a întrebat când își mai vede colegii de la grădi, ne face sa credem asta.
Lasă un comentariu