Un articol de Andy McCormack
Continuăm seria „Ce culori mai are copilăria literară astăzi?”, prin intermediul căreia vă dăm întâlnire cu unele dintre cele mai interesante voci din literatura pentru copii contemporană – fie că e vorba de autori sau de ilustratori, cele două lumi funcționează încă în simbioză la aceste vârste.
Cărțile illustrate tăcute au fără cuvinte sunt povești spuse doar prin mijlocirea imaginilor. Autorii sau artiștii care le creează, cum sunt australianul Shaun Tan sau americanul David Wiesner își concep cărțile, care adesea câștigă premii pentru a atrage cititori de toate vârstele, iar această formă e foarte puternică pentru explorarea unor teme legate de emoții.
Cărțile ilustrate fără cuvinte trăiesc un moment cultural important, fiind recunoscute pentru potențialul lor, acela de texte frumoase și sofisticate, care stimulează cititorii de toate vârstele, din toate mediile. E posibil să fie mai întâlnite la grădiniță decât acasă, dar încep să facă valuri în
Trăim într-o cultură tot mai vizuală și suntem nevoiți să înțelegem imaginile din jurul nostru: panouri publicitare, sau din mediile sociale virtuale, care se bazează aproape exclusiv pe imagini, care au nevoie de judecata noastră critică în egală măsură cu textele care le însoțesc.
Timpul petrecut în compania acestor cărți tăcute, explorarea sensurilor potențiale sau a interpretărilor alături de micii cititori sunt la fel de importante în procesul de a învăța să citească ca a decodifica textul care le însoțește în mod tradițional.
Unde se folosesc?
IBBY (The International Board on Books for Young People) a făcut muncă de pionierat în folosirea cărților tăcute în medii în care profesorii sau copiii nu împart aceeași limbă, mai ales în comunitățile care au primit copii refugiați. Unul dintre marile avantaje ale imaginilor, firește, este că pot fi experimentate de oricine: cărțile ilustrate fără text înlătură presiunea cuvintelor scrise în alfabete necunoscute, făcându-le universale și accesibile copiilor de peste tot.
În 2012, IBBY a dezvoltat o colecție specială de cărți fără text, destinată unei biblioteci de pe insula italiană Lampedusa, care a găzduit refugiați din Africa și Orientul Mijlociu. Proiectul a fost replicat în 2013, 2015 și 2017, iar colecțiile au fost expuse peste tot în lume, pentru a inspira profesori și îngrijitori care muncesc în comunități îmbogățite de diversitatea culturală și lingvistică.
Ce pot învăța copiii din ele?
Cărțile ilustrate tăcute promovează lectura în mai multe feluri, mai ales că se pot citi și reciti, și povestea nu va fi niciodată aceeași. Se bazează pe imaginație și implicare în contextele vizuale și narative, și sunt instrumente extraordinare pentru dezvoltarea încrederii copiilor care au mai curând o inteligență vizuală și care au dificultăți cu decodificarea fonetică.
E foarte important pentru acești copii ca profesorii să le cultive dragostea pentru citit în toate formele sale, fără a-și fixa atenția asupra unei singure maniere de a citi. Cărțile bogate și complexe nu trebuie să fie scotocite de sens doar prin mijlocirea textului, ele pot fi experimentate și prin ilustrații în multe alte feluri.
Expertul în cărți ilustrate și cercetătorul Evangelia Iordanaki vorbește despre relația copiilor cu cărțile fără text ca fiind un “proces dinamic, modelat de patru factori: decodificare vizuală, așteptări, emoții și context.” Natura specială și complexitatea acestor cărți le îngăduie copiilor să-și consolideze “așteptările narative și culturale” și au nevoie de implicarea activă a cititorului, pentru că fiecare cititor folosește abilități de decodificare și informații orientate cultural în efortul de a soluționa ambiguitățile imaginilor dintr-o asemenea carte.
Deși la început pare contraintuitiv să privim cărțile ilustrate ca pe un motor al cititului, mai ales în primii ani, ironia unei cărți care nu are cuvinte rezidă în miile de cuvinte pe care le poate genera ca reacție.
Câte conversații se pot începe pornind de la o carte fără cuvinte?
Lasă un comentariu