Modele feminine pentru fetițele care vor să fie exploratoare

26 Martie 2020 scris de NEMI

Când ești mic, te ghidezi după copiii mai mari care par să știe ce fac și preiei și tu din ce vezi la ei. Înveți de la cei mari și, totodată, adaugi în poțiune un strop (tot mai mare) din personalitatea ta.

Când sunt mici, copiii au nevoie să fie îndrumați și încurajați să se descopere, să-și găsească pasiunea și, mai mult de atât: să nu le fie teamă să o exploreze și să o exploateze la maximum.

De-a lungul unei perioade (prea) lungi de timp, femeilor li s-a limitat dreptul la visare și au crezut/li s-a spus că ele nu au voie să facă alte lucruri decât cele „obișnuite” (să fie gospodine, să citească literatură, să stea acasă) și au fost forțate de societate să viseze doar în anumite cadre. Ce bine că, de ceva timp, lucrurile s-au schimbat și astfel au apărut poveștile despre femeile care au trecut peste barierele impuse și au avut curajul să își urmeze visele.

Clubul exploratorilor Ursul Polar e una dintre cărțile care le încurajează pe fetițe să viseze fără frică la meserii în știință și să fie independente, prin intermediul Stellei Starflake Pearl (ce nume expresiv, nu-I așa?), care știe, fără urmă de îndoială, că s-a născut să fie exploratoare.

E mare păcat că fetelor li se interzice să devină exploratoare. Dar tatăl Stellei, Felix, n-a respectat niciodată regulile. Stella pornește alături de tatăl ei într-o expediție pe Tărâmurile de Gheață ca să demonstreze că merită să fie explorator junior și membru al Clubului Exploratorilor Ursul Polar. Va reuși să ducă la bun sfârșit expediția?

Stella nu este singura curajoasă care vrea să exploreze lumi îndepărtate. Descoperă în luna martie, alături de bufnița Nemi, femei celebre care nu s-au temut să încalce regulile și au devenit ceea ce și-au dorit încă din copilărie: exploratoare, om de știință, pilot sau jurnaliste.

Uca Marinescu

Fostă profesoară de sport, Uca Marinescu a început să călătoarească la vârsta de 50 de ani, când a început și să învețe limba chineză. La aniversarea de 70 de ani a făcut ocolul Pământului, acum trei ani s-a întors din Valea Hunza, supranumită Valea Centenarilor, din Munții Himalaya, iar acum doi ani a venit din Bhutan, țara cu cel mai ridicat indice al fericirii.

Uca Marinescu spune că pentru ea, cel mai important lucru în expedițiile ei este să cunoască oamenii și universul lor spiritual, dar și să se bucure de natură. În ultimii 30 de ani, a călătorit în America de Nord, America de Sud, Alaska, Mongolia, Siberia, Antarctica, Papua Noua Guinee, Africa, Nepal și India, s-a bucurat de civilizațiile întâlnite și s-a depășit pe sine. Astăzi, la aproape 80 de ani, deviza ei este „dacă începe să mă doară ceva, e semn că trebuie să o iau din loc”, și visează să meargă pe urmele celebrei exploratoare a Tibetului, Alexandra David‑Neel.

Alexandra David‑Néel

(1868-1969) a fost o soprană și exploratoare de origine franco-belgiană, cunoscută mai ales pentru călătoria din 1924 în Lhasa (capitala Tibetului) pe vremea când aceasta era încă interzisă străinilor. Fascinată de misterele și spiritualitate încă din adolescență, de la 18 ani a început să călătorească prin Europa și s-a înscris în diferite societăți secrete, a studiat teosofia (o disciplină care își propune să promoveze studierea religiilor orientale și egalitatea dintre oameni, indiferent de rasă, sex sau avere), a învățat mai multe limbi străine și s-a convertit la budism. După o carieră internațională de soprană, Alexandra David-Néel și-a început lungile călătorii prin fascinanta Asie, vizitând Tibetul, India, Japonia, Coreea, China, Mongolia, l-a cunoscut pe al 13-lea Dalai Lama și s-a deghizat în cerșetor pentru a putea vizita Lhasa. A scris nenumărate cărți despre călătoriile sale și despre religiile Orientului și a locuit mereu între Europa și India, până la vârsta de 101 ani.

Jane Goodall

Primatologă, etologă și antopologă, Jane Goodall s-a născut în 1934 în Londra și a fost atrasă de primate de la o vârstă fragedă, când tatăl ei i-a cumpărat un cimpanzeu de pluș pe nume Jubilee. Pentru că era pasionată de Africa și de animalele de acolo, Jane a acceptat diferite joburi, a strâns bani și a plecat în Kenya. Acolo l-a cunoscut pe John Leakey, arheolog și paleontolog celebru, care a fost impresionat de cunoștințele lui Jane, chiar dacă nu avea studii de specialitate. Leakey și soția lui au susținut-o financiar ca să meargă la facultate și apoi au trimis-o pe Jane în Tanzania să studieze cimpanzeii în mediul lor natural. Chiar dacă a fost criticată frecvent pentru metodele ei și pentru faptul că s-a atașat prea mult de familiile de primate pe care trebuia să le studieze, Jane Goodall a descoperit că cimpanzeii au o societate bazată pe ierarhii complexe, știu să folosească unelte, au personalități distincte, sunt tandri, dar pot fi și foarte cruzi – așadar foarte asemănători oamenilor. Jane Goodall și-a dedicat cariera de peste 55 de ani protejării animalelor sălbatice, protecției mediului și militează pentru pace mondială, reamintindu-ne în fiecare zi că trebuie să iubim animalele și planeta.

Mary Anning

Născută în 1799, într-un mic oraș maritim din Anglia, Mary Anning a devenit o paleontologă și geologă celebră, în ciuda faptului că era discriminată de comunitatea științifică britanică pentru era femeie, venea dintr-o familie săracă și nu era anglicană. Mary nu a reușit să meargă la școală, învățând să citească la biserică, și își ajuta părinții cu câțiva bănuți în plus căutând „curiozități” pentru turiști și vânzându-le. Cu timpul, a devenit din ce în ce mai atrasă de fosilele pe care le colecționa sau le vindea și a pornit în expediții periculoase, uneori pe timp de iarnă, și a descoperit primele schelete de ihtiozaur, plesiozaur, primul schelet de pterozaur din afara Germaniei și nenumărate fosile de pești, cărora le alătura observații și desene extrem de amănunțite. Deși Anning știa mai multe despre fosile și geologie decât mulți dintre clienții ei, geologii bărbați erau cei care publicau descrierile științifice ale specimenelor găsite de ea, adesea fără să-i menționeze numele. În ciuda acestor nedreptăți, Mary Anning este astăzi recunoscută pentru faptul că a demonstrat că dinozaurii chiar au existat și extincția lor nu era un mit.

Ada Lovelace

Ada Byron, cunoscută sub numele de după căsătoria cu Contele de Lovelace, a fost o matematiciană engleză și o scriitoare cunoscută în principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage, motorul analitic. Ada a fost singurul copil legitim al poetului lord Byron, iar mama ei, care a divorțat la numai o lună de la nașterea Adei, a îndreptat-o mereu spre științele exacte. În 1833 l-a cunoscut pe Charles Babbage, care a invitat-o să vadă prototipul mașinii diferențiale și a fost fascinată de aceasta. Ulterior, Ada a tradus un articol al matematicianului italian Luigi Menabrea, despre mașina lui Charles Babbage, numită „Motorul analitic””. Ea a adăugat mai multe pagini traducerii articolului, explicând dificultatea funcției mașinii. Notițele Adei explicau în ce fel noua mașină era diferită față de mașina diferențială și erau de trei ori mai lungi decât articolul în sine, incluzând, în detaliu, o metodă corectă de calcul pentru o serie de numere Bernoulli cu ajutorul noii mașinării, dacă aceasta ar fi fost construită. Munca ei a fost apreciată și astăzi Ada Lovelace este recunoscută caprimul programator din toate timpurile.

Nettie Stevens

Născută în 1861 în statul Vermont, Nettie Steven a ajuns o geneticiană celebră pentru faptul că a descoperit cromozomii care stabilesc dacă un copil va fi fată sau băiat. Provenind dintr-o familie mai degrabă săracă, Nettie și sora ei, Emma, au fost susținute de tatăl lor să-și continue studiile, amândouă reușind să obțină rezultate bune în școală. Nettie a predat zoologie, fiziologie, matematică, engleză și latină pentru a se întreține și a-și termina studiile. A obținut masteratul în biologie în 1900 la Universitatea Stanford, pe atunci nou înființată, și doctoratul în citologie (ramură a biologiei care se ocupă cu studiul celulelor din punctul de vedere al structurii, funcției și structurii chimice) la Colegiu Bryn Mawr. Și-a continuat studiile post-doctorale încercând să descopere ce anume determină sexul unui copil, iar în 1905 a reușit! Cromozomul Y era responsabil. Din păcate, unul dintre foștii ei profesori, Edmund B. Wilson, care se ocupa de studii asemănătoare, a scris și el o lucrare pe același subiect (deși cu mai puține dovezi științifice decât Nettie), a fost considerat descoperitorul cromozomului Y foarte mult timp. În ciuda unei vieți scurte, îi recunoaștem astăzi lui Nettie Stevens unul dintre cele mai importante salturi din domeniul geneticii.

Nellie Bly

Elizabeth Jane Cochrane s-a născut într-o familie săracă în 1866 și a devenit o celebră jurnalistă de investigație sub pseudonimul Nellie Bly. După moartea tatălui ei, Pinky (așa cum era alintată în familie) a fost nevoită să renunțe la studii, dar la doar 16 ani a reușit să se angajeze la un ziar din Pittsburgh, unde a primit pseudonimul Nellie Bly. Nellie s-a concentrat la începutul activității de la ziar pe soarta femeilor muncitoare, scriind o serie de articole de investigație despre muncitoare. Presiunea editorială a împins-o însă către paginile pentru femei, în care se tratau subiecte de modă, societate și grădinărit. Nemulțumită, s-a mutat la New York și, în 1877, a obținut un post la ziarul New York World, și a început un reportaj de investigație în care a acceptat să se prefacă nebună pentru a ancheta zvonurile despre brutalitatea și neglijența la care erau supuși pacienții din ospiciul pentru femei de pe Insula lui Blackwell. Relatarea ei a făcut-o celebră, iar guvernul american a luat măsuri pentru ca bolnavii să trăiască în condiții decente. În 1888, Nellie a plecat într-o călătorie în jurul lumii, încercând să transpună în realitate acțiunea romanului „Ocolul Pământului în 80 de zile” de Jules Verne, și a stabilit un record mondial, după ce călătoria sa a durat 72 de zile. Deși a renunțat la jurnalism după căsătorie, Nellie a continuat să sprijine cauze umanitare și este recunoscută pentru curajul său și pentru contribuția sa în jurnalismul de investigație.

Amelia Earhart

(1897-1937) a fost un pioner în aviație și o militantă angajată pentru susținerea drepturilor femeii. Crescută de bunici, Amelia s-a dovedit o fetiță neobișnuită pentru acele vremuri pentru că se cățăra în copaci și vâna șobolani, jocuri asociate băieților. În 1915 a absolvit liceul cu rezultate excelente, iar din 1917 a lucrat în Boston ca soră medicală în cadrul armatei. În anul 1919 a început studiul medicinei la Universitatea Columbia, dar după un an și-a întrerupt studiile și s-a reîntors acasă la părinți, pentru ca în anul 1920 să zboare pentru prima oară cu avionul, fiind hotărâtă să devină pilot. Pentru că orele de zbor erau foarte scumpe, Amelia a practicat circa 28 de profesii până ce a reușit să strângă banii pentru cursuri și pentru un avion al ei, cu care a stabilit recordul de înălțime de zbor, pentru femei, cu o altitudine de 4300 m. A atras asupra ei atenția presei internaționale la data de 18 iunie 1928 ca prima femeie pasageră care traversează cu avionul Oceanul Atlantic, fiind sărbătorită și declarată „Femeia anului”. În toate interviurile, Amelia sublinia că femeile nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbații. După căsătorie, și-a continuat zborurile trans-oceanice și s-a angajat mai departe în lupta pentru drepturile femeii și recunoașterea poziției acesteia în societatea americană. Înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, a dorit să facă înconjurul pământului la Ecuator. După ce parcursese deja trei pătrimi din zborul planificat, a decolat la data de 2 iulie 1937 de la Lae (Noua Guinee) zburând spre insula Howland din Pacific, unde nu a mai sosit niciodată.

Lise Meitner

Lise Meitner a fost o fiziciană austriacă de origine evreiască. Printre altele, în februarie 1939 a publicat – alături de nepotul ei Otto Robert Frisch – prima explicație teoretică a fisiunii nucleare, fenomen descoperit prin metode radiochimice la 17 decembrie 1938 de către Meitner și colegul ei, Otto Hahn. Lise era al treilea copil al avocatului Philipp Meitner, primul avocat austriac de origine evreiască, și a fost atrasă de matematică și științe de la o vârstă fragedă. Tatăl ei a avut grijă să primească lecții de fizică în privat, iar după ce a fost în sfârșit primită la Universitatea din Viena, a fost a doua femeie care a obținut un doctorat în fizică la această universitate, cu o lucrare dedicată conducției termice. În 1907 s-a mutat la Berlin, unde a început să lucreze cu chimistul german Otto Hahn, ca „asistentă neplătită”, pentru că în Germania femeile încă nu aveau voie să meargă la facultate. Împreună cu Hahn a descoperit diverși radionuclizi și a fost cea care a făcut primele fotografii ale urmelor pozitronilor anihilați de către radiația gama și cea care a demonstrat formarea de perechi pozitron–electron la energii ridicate, iar după Primul Război Mondial au descoperit un nou element chimic, proactiniu. La câțiva ani după ce a devenit profesor de fizică nucleară, Hitler a ajuns la putere, iar Lise a fost nevoită să părăsească Germania. Aflată în exil în exil în Suedia, Meitner și Hahn și-au continuat colaborarea prin corespondență, dar numai Hahn a primit Premiul Nobel pentru descoperirea fisiunii nucleare. Către sfârșitul vieții, pe lângă cercetările ei, s-a declarat o pacifistă convinsă și și-a luat angajamentul de a promova utilizarea precaută a energiei nucleare și drepturile egale ale oamenilor în știință, indiferent de gen.

Alice Ball

Deși a trăit doar 24 de ani, Alice Ball este astăzi una dintre cele mai importante chimiste americane din istorie. Tatăl lui Alice era avocat și fotograf, mama ei era de asemenea fotograf, iar bunicul ei a fost primul fotograf de culoare care a folosit dagherotipuri. Faptul că a crescut printre fotografi și soluțiile de mercur și plăcile de argint sensibilizate cu iod folosite la developarea fotografiilor a fost ceea ce a făcut-o să devină pasionată de chimie de la o vârstă fragedă. A avut mereu rezultate excelente la școală, iar în 1912 a obținut licența în chimie la Universitatea din Washington. Doi ani mai târziu, a obținut licența în farmacie la aceeași universitate. Tot atunci a publicat un articol în Journal of the American Chemical Society, o realizare rară pentru o femeie, mai ales pentru una de culoare. A acceptat o bursă la Universitatea din Hawaii, unde a obținut doctoratul în chimie, fiind prima persoană de culoare și prima femeie care a reușit asta. În timp ce era profesoară la Universitatea din Hawaii (prima persoană de culoare și prima femeie profesor din departamentul de chimie al universității), Alice a studiat proprietățile chimice ale uleiului de chaulmoogra, și a înțeles cum poate să transforme acest ulei într-o substanța injectabilă ce poate fi absorbită de corpul uman, obținând astfel primul tratament de succes împotriva leprei. A murit în 1916, cel mai probabil din cauza expunerii la vaporii de clor în timpul unei lecții la Universitate, iar contribuția ei în tratarea leprei a fost uitată până în anii ’70, când meritele ei au fost recunoscute pe plan mondial.