Scriitoarea Simona Antonescu, autoarea seriei „Istoria povestită copiilor”, apărută la editura Nemi, va susţine un turneu de promovare și se va întâlni cu copiii din București, Cluj, Timișoara, Braşov, Iași şi Galaţi.
„Istoria povestită copiilor” este o serie de romane pentru copii menite să-i familiarizeze cu istoria României.
Cărțile din serie prezintă istoria României prin ochii a doi frați gemeni, Ilinca și Călin, care găsesc într-un cufăr vechi din podul casei un manuscris magic. Copiii se întorc în timp în diferite perioade (cea mai îndepărtată este vremea lui Decebal, cea mai recentă e Marea Unire din 1918) și cunosc astfel viața oamenilor din acele timpuri, istoria și legendele românilor.
Cred că undeva în inima fiecăruia dintre noi există un ochi pentru trecut. Dacă îl găseşti şi îl deschizi, atunci toate cele care au fost ţi se arată altfel, mai apropiat, mai familiar. Înţelegi miezul de adevăr al lucrurilor şi ajungi să simţi că realmente te înrudeşti cu cei despre care scrie prin cărţile de istorie.
Asta îmi propun să le transmit copiilor: aveţi în voi un ochi special, cu care vă puteţi vedea strămoşii. Va fi magic, ca un film de aventuri, cu mistere şi poveşti fabuloase. Trebuie doar să căutaţi în voi ochiul acesta şi apoi să priviţi filmele dintre paginile cărţilor. Simona Antonescu
Un scurt interviu cu Simona Antonescu puteți urmări aici.
Programul complet al evenimentelor:
5 mai, ora 11.30 – Librăria Humanitas de la Cișmigiu
11 mai, ora 18.00 – Librăria Humanitas Cluj
18 mai, ora 18.00 – Librăria La Două Bufnițe, Timișoara
24 mai, ora 17.00 – Librăria Șt.O.Iosif Brașov
26 mai, ora 11.00 – Muzeul Național al Literaturii Rromâne, București
30 mai, ora 17.30 – Librăria Donaris Galați
31 mai, ora 18.00 – Librăria Humanitas Iași
Accesul la eveniment este gratuit.
Categoria de vârstă 6+
Lasă un comentariu