Deviza editurii Nemi este „Un copil care citește din plăcere, va deveni un adult care citește din obișnuință”. De aceea, pe nemi.ro inaugurăm seria de articole intitulate „Poveștile copilăriei”, în care oameni mari ne povestesc cum au fost ei oameni mici.
O să descoperim astfel mai multe feluri prin care putem face lectura plăcută pentru copii. De la cărți preferate, la locuri și momente frumoase, aducerea-aminte o să ne aducă tuturor, oameni mari și oameni mici deopotrivă, un zâmbet pe buze și inspirație pentru cum să ne trăim viața mai frumos.
Credit: Andreea Goia
Bufniţa Nemi stă de vorbă astăzi cu Adina Rosetti. A fost jurnalistă la Dilema Veche, Dilemateca şi Time Out, apoi redactor la revista Elle, iar în 2007 a primit premiul Tânărul Jurnalist al Anului. Acum este scriitoare, având romane şi volume de proză scurtă bine primite de public, dar şi cărţi pentru copii.
1. Care a fost primul tău contact cu poveştile? Îţi citea cineva sau ai început singură?
Am crescut într-o casă cu multe cărţi şi mi s-a citit fără oprire încă de când eram mică-mică. Mama, tata, bunicii, toată lumea îmi citea sau îmi spunea poveşti. Mama, cel puţin, avea un talent de a inventa poveşti special pentru mine – lucru pe care acum îl repet cu copiii mei. 🙂 Pe mine, poveştile m-au influenţat enorm. Atât de mult, încât mi-am făcut din poveşti un mod de viaţă şi, până la urmă, o meserie.
2. Când ai început să citeşti singură? Ce fel de cărţi citeai?
Am învăţat să citesc, ca orice copil normal, în clasa a I şi de atunci m-am pus pe citit. Cred că prima dată am devorat cam toate volumele de Jules Verne, la rând. Apoi seria Cireşarilor, poveştile cu Habarnam, cărţile lui Radu Tudoran, seriile de „poveşti nemuritoare” – cam tot ce citeau copiii anilor ’80. Vacanţele de vară erau ceva magic tocmai pentru că aveam tot timpul din lume pentru pentru citit.
3. Citeai cărţile din bibliografia de la şcoală sau preferai să descoperi singură?
Pe cele din bibliografia şcolară le citeam cu greu, desigur că preferăm să descopăr singură cărţile din biblioteca părinţilor. Prin clasa a cincea l-am descoperit pe Mircea Eliade, care a fost o revelaţie. De atunci am trecut la literatura pentru adulţi. Chestii serioase, mai ales literatură clasică (asta găsisem în bibliotecă), Balzac, Zola, Maupassant, Tolstoi, Hardy, Hesse, Thackeray.
4. Care este cartea de copii preferată?
Cred că my all time favorite sunt Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov şi Vrăjitorul din Oz, de Frank Baum (cu ilustrațiile lui Iacob Desideriu). Am ediţiile vechi, pe care le-am citit, răscitit şi chiar mâzgălit în copilărie, și tot din ele le-am citit şi eu copiilor mei. De curând, am descoperit autori noi pentru copii, care-mi plac foarte mult şi, cum cred că literatura română contemporană nu e deloc promovată, am să profit de ocazie să îi înşir aici pe noii mei scriitori pentru copii preferaţi: Victoria Pătraşcu, Iulia Iordan, Adina Popescu, Laura Grunberg, Florin Bican.
5. Ce ai aduce din copilărie în viaţă de adult?
Bucuria, curiozitatea, pofta de joacă. Felul magic de a privi lucrurile aparent fără importanţă. Imaginaţia debordantă şi fără limite.
6. Dacă ai putea să trăieşti într-o poveste pentru copii, care ar fi aceea?
E simplu: mi-ar plăcea să trăiesc în Ţara Minunilor. Să beau ceai la nesfârşit cu Pălărierul Nebun, Iepurele de Martie şi Alice şi să vorbim despre lucruri absurde şi amuzante (de ce seamănă un corb cu un birou?). Să colind prin păduri cu animale bizare care dispar încetul cu încetul. Să fiu ba prea mare, ba prea mică, şi să mă întreb mereu cine sunt cu adevărat.
7. Cum crezi că e mai bine să motivezi un copil să citească?
Mărturisesc că e greu – copiii „din ziua de azi” au cu totul alte preferinţe de lectură decât cele pe care le aveam noi, când eram de vârsta lor. Deşi sunt o mulţime de cărţi care au trecut proba timpului, unele lecturi sunt acum extrem de greoaie şi neadecvate pentru acești copii, care trăiesc în cu totul altă lume. E posibil ca seria Cireşarilor, cu care noi am crescut, să li se pară ceva demodat. Am reușit foarte greu să mă abţin de la a-i impune Clarei nişte lecturi pe care eu le aveam la vârsta ei şi pe care le consider esenţiale. În schimb, am descoperit alături de ea autori contemporani extrem de buni (Roald Dahl, Maurice Sendak), ale căror cărţi au lipsit în copilăria mea, sau volumele pentru copiii ale unor autori de literatură pentru adulţi: Salman Rushdie şi Aldous Huxley. Trebuie să fii flexibil şi curios şi să nu interzici accesul la diverse fenomene literare (Harry Potter, serii de jurnale pentru puşti sau fantasy-uri uneori facile) care pot deschide, până la urmă, apetitul pentru lectură.
