Scriitoarea Sînziana Popescu, autoarea seriei fantasy „Andilandi”, apărută la editura Nemi, va susţine un turneu de promovare și se va întâlni cu copiii din București, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași şi Galaţi.
Prima întâlnire cu cititorii va fi în București, la Librăria Cărturești Verona (Mansardă), sâmbătă, 30 martie, de la ora 17.00.
Alături de Sînziana Popescu vor fi: Laura Frunză (blogger, laurafrunza.com) și Laura Câlțea (redactor șef Nemi). Actrița Annemary Ziegler va citi fragmente din primele două romane ale seriei: „Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm” și „Aventura gemenilor Andrei și Lucia dincolo de Poiana Vie”.
Seria Andilandi, inspirată din miturile românilor și din basmele noastre din bătrâni, îi va purta pe cititori într-o lume fascinantă, populată de personaje mitologice românești readuse în actualitate, dar și de personaje moderne, cu care copiii se pot identifica cu mare ușurință.
Sînziana Popescu propune prin seria Andilandi povești sută la sută românești, basme contemporane în care filonul folcloric este foarte frumos adus în fața cititorilor. Ielelor, Căpcăunilor, Zmeilor, Strigoilor, Blajinilor, Balaurilor, Sânzienelor, Ursitoarelor, Calului Năzdrăvan și Solomonarilor li se alătură un personaj cu o semnificație cu totul specială – tăcuta și profunda Andilandi, Pasărea Măiastră. Ea asigură trecerea copiilor în lumea de basm, pe Celălalt Tărâm, unde suspansul și surprizele se țin lanț.
Fiecare roman din serie scoate la lumină personaje-cheie noi și fiecare dintre aceste povești este una cu morală, însă fără să fie moralizatoare. Basmele românilor sunt din nou la modă!
Programul complet al evenimentelor:
30 martie, ora 17.00, Librăria Cărturești Verona, București
4 aprilie, ora 14.00, Librăria Șt.O. Iosif, Brașov
6 aprilie, ora 12.00, Librăria Humanitas, Cluj
14 aprilie, ora 13.00, Fanbook, Humanitas de la Cișmigiu
18 aprilie, ora 17.30, Librăria La Două Bufnițe, Timișoara
11 mai, ora 11.00, MNLR București
18 mai, ora 14.00, Librăria Humanitas, Iași (cafeneaua Fika)
25 mai, ora 12.00, Librăria Donaris, Galați
Accesul la eveniment este gratuit. Categoria de vârstă este de 9 ani.
Sînziana Popescu este o Pasăre Măiastră, care a ales să locuiască pe un Tărâm Fermecat ca să-i apere pe cititorii mici și mari de orice pericol, căci, în folclorul românesc, cum bine știți, Strigoii, Ielele, Zmeii, Căpcânii sau Solomonarii pândesc la fiecare colț și capăt de rând ca să atace bunul mers al lucrurilor. Până să înceapă această aventură, Sînziana Popescu a poposit și în teatru, iar piesele ei pentru copii au fost premiate, traduse și jucate pe scene mari în toată ţara sau la Teatrul Național Radiofonic. În afară de seria ANDILANDI, a scris şi cărți bogat ilustrate: Mașinuța curcubeu, Experimentul Martinel (Editura Pionier Press, 2018) și Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii (Editura Pandora M, 2017). Sînziana Popescu continuă să scrie cărți pentru copii, să țină ateliere și lecturi publice. Informații despre toată activitatea ei se găsesc pe www.andilandi.ro, la un click distanță de un zbor de poveste!
În copilărie nu trecea nicio zi fără să nu spun cuiva o poveste. Credeam cu tărie că oamenii au nevoie de povești la fel de mult cum au nevoie de aer, de hrană sau de căldura soarelui. Le spuneam povești prietenilor de la joacă sau colegilor de școală, transformându-i de multe ori în eroii unor realități inexistente. Le spuneam povești și părinților, mai ales când venea vorba de „performanțele” mele școlare, ori seara, înainte de culcare, concuram cu poveștile spuse de bunicii mei, reușind de multe ori să-i fac să adoarmă înaintea mea.
Un scurt interviu cu Sînziana Popescu puteți citi aici.
Lasă un comentariu