Scriitoarea Katherine Rundell aduce laolaltă poeme, povești și poeme originale ale unor autori precum Michael Morpurgo, Jacqueline Wilson și Axel Scheffler


Continuăm seria „Ce culori mai are copilăria literară astăzi?”, prin intermediul căreia vă dăm întâlnire cu unele dintre cele mai interesante voci din literatura pentru copii contemporană – fie că e vorba de autori sau de ilustratori, cele două lumi funcționează încă în simbioză la aceste vârste. 

Un text de Katherine Rundell, autoarea cărții pentru copii O dorință de Crăciun:

Dintotdeauna ne-am oferit unii altora sfaturi stranii în vremuri de molimă. În timpul epidemiei de friguri galbene, care a izbucnit în Philadelphia în 1793, se credea că se putea purifica aerul trăgând cu pușca, atât înăuntru, cât și afară, și o vreme a devenit imposibil să ieși la plimbare fără să încasezi un glonț. La Londra, în 1665, se spunea că praful de pușcă uscat era folosit pentru a proteja împotriva răspândirii morții. Tutunul se folosea pentru a ține la distanță ciuma, iar copiii mici pufăiau pipe la cină.

Katherine Rundell

Dar au fost și sfaturi bune și acelea sunt mai constante de-a lungul istoriei: dintotdeauna ne-am spus povești și am încercat să nu ne lăsăm cuprinși de disperare. Tomaso del Garbo, un medic florentin care lucra pe vremea epidemiei de ciumă din secolul al pasiprezecelea scria că cei care nu pot fugi de molimă trebuie să folosească cântece și povești plăcute care nu epuizează trupul. Nicholas de Burgo, care scria cam în aceeași epocă sfătuia oamenii să aibă grijă să fie veseli, să asculte cântece de leagăn, povești și melodii. O ediție revizuită a volumului Regime du Corps, al lui Aldobrandino de Siena, care a circulat masiv în timpul epidemiilor le spunea cititorilor să citească lucruri stranii și voioase. Acest sfat era pus pe seama ideilor galenice antice conform cărora spaima și durerea alterează temperatura corpului, așadar îl fac pradă mai ușoară bolii: dar mai era și sentimentul că, în mijlocul ororii, avem nevoie să evadăm.

Eu nu sunt în tabăra lui Galen: nu cred că poveștile ne vor proteja de Covid -19, și nici forța caracterului, sau probitatea morală. Soluțiile sunt în știință și într-o cooperare radicală a guvernelor, dar totuși, vom avea nevoie de povești. Poveștile transformatoare sau care vorbesc despre emancipare, atât reale, cât și ficționale, pot fi hărți care ne ghidează. Ne arată înspre acțiune și speranță. Speranța autentică, cred, nu e promisiunea că totul va fi bine, ci sentimentul că lumea conșine atâta complexitate și posibilități încât disperarea se rătăcește; că trăim într-un univers traversat de neașteptat. Nu a existat niciun deceniu în istoria omenirii în care să nu fim luați prin surprindere: totuși, nu ne-am epuizat capacitatea de a ne schimba. Eu am dificultăți cu optimismul, dar nu sunt nici pesimistă; le spun copiilor pentru care scriu că sunt o posibilitistă. Cred cu tărie în potențialul pentru transformare al oamenilor.

Așadar, acum câteva săptămâni, în căutarea unei defribilări a imaginației care se petrece atunci când cititorul se întâlnește cu povestea potrivită (și, de fapt, în parte pentru a lupta împotriva propriei tristeți și spaime), am trimis emailuri tuturor scriitorilor pentru copii pe care îi iubesc. I-am rugat să scrie ceva sau să deseneze ceva, orice, care ar putea da sentimentul acela galvanizator al posibilității, chiar și în timpuri atât de întunecate. Reacția a fost spectaculoasă, ceea ce n-ar fi trebuit să mă surprindă. Mulți dintre scriitorii și ilustratorii pentru copii sunt vânători-culegători de speranță; artizani și negustori de speranță.

BookofHopes.jpg

Acum, cu câteva săptămâni mai târziu, aceste texte și imagini au fost culese în The Book of Hopes. Poveștile și eseurile și imaginile nu sunt în mod explicit despre speranță: mai curând, au scopul de a o crea, prin încântarea sau confortul pe care îl aduc ideile noi, glumele caraghioase sau poveștile eroice. Sunt povești adevărate cu pisici și iepuri și omizi devoratoare de plastic, sunt mâzgăleli și flori, poeme frumoase și revoltătoare, povești despre călătorii în spațiu și pantofi noi și dragoni. Sunt concepute să te adâncești în ele: poți consuma una la micul dejun și alta la miezul zilei. Psihanalistul Donald Winnicott credea că în epoci de privațiuni, imaginația poate fi un adăpost pentru copii. Eu sper ca The Book of Hopes să ajute, fie și doar puțin.

Această colecție se poate descărca gratuit în format PDF și le este dedicată medicilor, asistentelor, îngrijitorilor și tuturor celor care muncesc în spitale ca să ne protejeze: ei sunt materia din care se construiesc poveștile pline de eroism.

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.