Dințică în Regatul Zânei Merciluță este o poveste care-și propune să-i împrietenească pe copii cu periuța și pasta de dinți și, de ce nu?, chiar și cu medicul stomatolog, oferindu-le, în același timp, și câteva informații esențiale despre dinți și igiena lor.
Prin aventurile lui Dințică cei mici vor învăța, într-un mod jucăuș, care sunt pericolele ce-i pândesc în Tărâmul Zahărului, de ce trebuie să se ferească de PreaDulce, de Vrăjitoarea Caria și de Balaurul Tartru, dar și cum își pot îngriji dințișorii cu ajutorul Prințesei Mia Gingia, al apei fermecate și al pastei magice.
Alături de povestea scrisă de Andrei Dumitrașcu și ilustrată de Andra Badea, Alina și Dani de la Asociația Merci au realizat câteva planșe cu informații esențiale despre dinți și educație dentară, despre regulile corecte de spălat pe dinți, dar și jocuri educative pentru cei mici.
Dințică este un dințișor de lapte inimos, vesel, de un alb strălucitor și care-și dorește mai mult decât orice să ajungă în Regatul Zânei Merciluță.
Drumul până la Regat este, însă, presărat cu obstacole pe care Dințică, ca orice erou de poveste, trebuie să le depășească și să tragă învățăminte din ele. Astfel, deși este păcălit de PreaDulce să-i dea apa fermecată primită de la Frații Lopătari și se trezește prizonier în Tărâmul Zahărului condus de Vrăjitoarea Caria și Balaurul Tartru, Dințică reușește să evadeze cu ajutorul prietenilor săi. Ursul Molar, Caninul Francez, Ogarul Incisiv și Periuța Huța îi sar în ajutor și reușesc să o salveze chiar și pe Prințesa Mia Gingia.
Însă aventura lor nu se termină aici, pentru că Zâna Merciluță trebuie să se întoarcă și să salveze toți dințișorii căzuți în vraja lui PreaDulce. Va reuși oare Caravana Zânei Merciluță să-i salveze la timp, iar povestea să se încheie cu „și au zâmbit toți până la adânci bătrâneți”?
Dințică în Regatul Zânei Merciluță este un proiect realizat în parteneriat de către Asociația Merci Charity Boutique și Editura Nemi.
Vârstă recomandată: 3+
Despre Asociația Merci Charity Boutique și Zâna Merciluță
În 2017 am creat primul cabinet stomatologic mobil din România. Cabinetul mobil vine în întâmpinarea copiilor pentru care accesul la servicii medicale stomatologice este limitat sau inexistent, cum ar fi copii din zone rurale ale țării, copii din centre sociale, copii care suferă de diferite afecțiuni oncologice, pentru care acest tratament este vital.
Scopul cărții Dințică în Regatul Zânei Merciluță este unul umanitar – 100% din profit merge către susținerea proiectului Zâna Merciluță, primul cabinet stomatologic mobil din România. 1000 de copii, vizitați de Zâna Merciluță, vor primi gratuit cartea.
Despre editura Nemi pentru copii
Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și cuprind atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune care le vor trezi celor mici pasiunea pentru citit. Componenta educativă a cărților, alături de încurajarea creativității și a imaginației, umorului sau pasiunii pentru aventură și mister sunt principalele obiective editoriale.
BIO AUTORI
Andrei Dumitrașcu a petrecut mai mult de un deceniu în corporații de top din România, după care a decis să devină antreprenor și să-și dedice timpul liber scrisului. A publicat până acum un volum de poezii, Lângă om, și o carte pentru copii, Norpi și darul de Crăciun.
Povestea lui Dințică a scris-o din dorința de a o ajuta pe Zâna Merciluță să-i împrietenească pe cei mici cu periuța și pasta de dinți și, de ce nu?, chiar și cu medicul stomatolog.
Andra Badea este ilustrator cu background de art director și a devenit cunoscută pentru drăgălașele ei „cuteOshenii”, personaje simpatice și ciudățele care sunt mereu puse pe șotii și pe spus povești. CuteOsheniile se găsesc pe postere, hârtie de împachetat, felicitări, jucării, mobilă și, bineînțeles, în cărți pentru copii. Oriunde pot aduce un zâmbet.
Lasă un comentariu