Știința lucrurilor fragile – despre depresie, preadolescență, fragilitate, știință

Ştiinţa lucrurilor fragile e, întâi de toate, o carte optimistă. Personajele principale sunt copii aflaţi la vârsta aceea a unei preadolescenţe fragile, în care denumirile în latină ale plantelor capătă aceeaşi importanţă cu hainele îmbrăcate a doua zi, în care prieteniile au greutate şi uneori dor, alteori salvează. Natalie, Dari şi Twig sunt copii încă, tratează tristeţea cu o zi petrecută jucându-se cu zăpadă şi, mai mult decât orice, nu-şi pierd nicio clipă speranţa.

Tristeţea, cu unul din vârfurile ei clinice, depresia poate fi unul dintre subiectele centrale ale cărţii, dar de el autoarea se apropie cu tandreţe, cu căldură şi cu fraze bine măsurate. Natalie îşi aminteşte cum petrecuse una dintre iernile copilăriei timpurii, bolnavă fiind, într-o stare de hibernare, ca plantele. Aici, poate, ar merita deschisă o paranteză. O asemenea carte, în afară de a fi minunat scrisă, e necesară şi pentru a deschide conversaţia despre un subiect dificil, delicat, aşa cum e de multe ori depresia într-o familie. Şi e o conversaţie importantă, pentru că vorbeşte despre cum putem cere ajutorul şi despre cum îl putem primi. 

Personajele au, fiecare dintre ele, o particularitate, sunt, fiecare în felul său, diferite sau chiar marginale: Dari e genial, dar relaţionează greu, Twig e o apariţie stranie, iar părinţii ei sunt separaţi. Prietenia lor e cu atât mai fertilă şi mai necesară fiecăruia şi se dezvăluie lent, ca petalele unei flori fragile.

Profesorul lor de ştiinţe e un entuziast, optimist şi răbdător, genul acela de profesor care preţuieşte mai mult întrebarea decât răspunsul, care ştie să dea curaj şi să susţină atunci când totul pare pierdut. (Apropos, petală, sepală, pistil, vă sună cunoscut? Pe noi ne-a propulsat direct la ora de botanică din gimnaziu).

Mama e conturată mai ales din amintiri, prezenţa ei în viaţa lor e destul de palidă, cel puţin la început, dar amintirile sunt puternice, ea e motorul familiei, e o fiinţă energică, care are convingeri ferme şi încăpăţânate: crede că un om de ştiinţă nu trebuie să îşi ceară niciodată scuze pentru întrebările pe care le pune. Şi care cunoaşte limba plantelor.

Cartea lui Tae Keller e o carte care nu se lasă uşor din mână. E o carte caldă, ataşantă, infuzată cu umor acolo unde tristeţea risca să devină o plantă perenă. Vă recomand să citiţi această carte, părinţi alături de copii, să învăţăm de la Cattleya fortis, orhideea curajoasă, imaginară, care metamorfozează cobalt şi aluminiu în frumuseţe nepământeană.

În general, ouăle se sparg ușor. Dar să sperăm că nu și de data asta.

Când profesorul de științe îi sugerează să participe la concursul de aruncat ouă, Natalie crede că asta ar putea fi soluția perfectă pentru rezolvarea problemelor ei. Premiul este în bani, iar dacă ea și prietenii ar câștiga, atunci o va putea duce pe mama ei, care era botanistă, să vadă miraculoasa Orhidee Albastră de Cobalt – o floare care a supraviețuit unor condiții aproape imposibile. Mama lui Natalie suferă de depresie, dar fata este convinsă că magia florii ar putea s-o trezească la viață. Ceea ce înseamnă că prietenii lui Natalie trebuie să facă un pas în față și să-i arate că, vorbind despre probleme, poate fi la fel ca atunci când scoți o plantă din întuneric și o duci la lumină. Cu ajutorul lor, Natalie începe o călătorie în care descoperă știința speranței, a iubirii și a miracolelor.