Guest post: Citește-i zilnic copilului tău! – Cristina Rotar


Ca parte a campaniei Citește-i zilnic copilului tău! am invitat-o pe Cristina Rotar @mamadebebelin, să ne vorbească despre experiența lor cu lectura, despre cum îi citește zilnic bebelușului ei.

Cititul este una dintre amintirile din copilărie care a rămas vie în mintea și sufletul meu până azi.

Încă din anii dinainte de a începe școala îmi răsună clar două nume: Ana Blandiana și Elena Farago, parcă și acum simt mirosul cărților răsfoite. Poate sunt puțin nostalgică, dar cărțile mereu au însemnat ceva pentru mine și fără prea multă greutate îmi amintesc strofe ale poeziilor celor două autoare de mai sus.

Îndrăznesc să spun că putem să le citim bebelușilor încă de când sunt în burtică. Cum s-a demonstrat științific că aud și recunosc vocea mamei, cred în puterea magică a cărților citite fie și preț de câteva minute pentru cei care ne ascultă cu drag din burtică toată ziua.

Mai cred că dragostea pentru cărți vine prin puterea exemplului și că niciodată nu sunt prea mici pentru a primi o carte, a o răsfoi sau pur și simplu pentru a se uita la ea. Nu trebuie să înțeleagă toate cuvintele, nici măcar să aibă răbdare să se termine povestea, trebuie doar să fim acolo lângă ei să le arătăm ce Univers nemărginit deschide o carte, în câte aventuri îi poate purta și cât de multe pot descoperi în ea.

Cărțile și-au găsit loc în casa noastră cu mult înainte să se nască bebelinul, îmi amintesc că am cumpărat prima carte de povești pentru el când încă era în burtică. Cât era micuț îl punea să privească cărți cu contraste, apoi i-am dat cărticele mici cartonate cu povești și cărți cu texturi. Ne place să citim împreună, de cele mai multe ori are răbdare să terminăm povestea, alteori mă pune să dau paginile rapid să se uite la imagini.

Cărțile au fost ajutor de nădejde la drum lung, când mama are ceva de făcut, când plouă afară sau pur și simplu când ne e dor de ele. Îl privesc cu drag când se ridică la raftul lui cu cărți și le scoate pe toate de acolo. Le răsfoiește cu interes, iar la cele cu sunete am ajuns să dansăm împreună. Ce să mai zic că ne împrăștie și nouă cărțile pe unde apucă. Interacțiunea lui cu cărțile este zilnică și asta nu poate decât să mă bucure.

Așa că vă încurajez să deschideți o carte zilnic alături de copiii voștri, pe lângă toate beneficiile de ordin intelectual, nu știți când această activitate se poate transforma într-o amintire care să dăinuie pe ani. Aș vrea să închei cu un citat drag mie: “Un copil care citește va deveni un adult care gândește!”

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Abonează-te la Newsletterul Nemi și fii la curent cu toate promoțiile, noutățile și evenimentele noastre!