Fragment: Sofia şi melcul ei

Micuţă, dar foarte hotărâtă, Sofia este absolut sigură că o să fie o doamnă fermier când o să se facă mare.

Însă deocamdată nu are nici măcar un animal de companie şi mai are de așteptat până când va merge la şcoală, unde cu siguranţă va fi cea mai bună la materia „Cum să devii fermier“. Între timp şi-a încropit o fermă în magazia din curtea casei, unde-şi crește turmele de gândaci de lemn, melci şi urechelniţe. Şi, deşi iubeşte toate animalele, singurul pe care nu reuşeşte să-l îndrăgească cu niciun chip este poneiul roz de pluș al vecinei sale, Aurora…

În continuare vă invităm să citiţi un fragment din cartea Sofia şi melcul ei, de Dick King-Smith.

– Ce animal are un singur picior? i-a întrebat tata pe copii. Pun pariu că nu știți.

– Eu știu, au zis Matei și Marc într-un glas.

Pe lângă faptul că erau identici, gemenii spuneau mai mereu aceleași lucruri în același timp. Matei era cu zece minute mai mare decât Marc, dar în afară de asta, între ei nu exista nici cea mai mică diferență.

– Atunci, spuneți-mi! i-a încurajat tata. Care animal are un singur picior?

– Un pui care stă într-un picior! au zis cei doi.

– Ce prostie! a comentat Sofi, serioasă.

Sofia avea patru ani și era mai mică cu vreo doi anișori decât cei doi frați.

– E o prostie, a repetat ea. Cu cel ridicat, tot două picioare ar avea. De fapt, nu există niciun animal cu un singur picior, nu-i așa, tată?

– Ba da, Sofi. Există.

– Care?

– Melcul. Fiecare melc are un mușchi mic, plat și lipicios cu care se deplasează. Se numește picior. Data viitoare când mai vedeți un melc înaintând încet, ridicați-l cu grijă, întoarceți-l cu capul în jos și veți vedea. Sunt o mulțime de melci în grădină.

– Hai să găsim unul! și-au spus Matei și Marc unul altuia.

– Așteptați-mă! a strigat Sofi.

Dar băieții nu au ascultat-o, așa că ea s-a luat după ei, cu pas greoi.

Când i-a prins din urmă pe gemeni, în colțul îndepărtat al grădinii, fiecare dintre ei examina partea dorsală a câte unui melc mare. Sofi nu era surprinsă să constate că, în mod evident, și melcii erau gemeni; erau la fel de mari, aveau aceeași formă și aceeași culoare verde-maronie cu dungi.

– Știu, a zis Matei.

– Știu ce ai de gând să spui, l-a întrerupt Marc.

– Hai să facem o cursă cu melci! Au propus ei într-un glas.

– Și cum o să-i deosebiți unul de celălalt? i-a întrebat Sofi.

– Am o idee, a zis Marc.

– Știu ce o să spui, a intervenit Matei.

– Adu-ne o cariocă, Sofi, i-au cerut ei fetiței.

– Ce aveți de gând să faceți? i-a întrebat Sofi când s-a întors cu o cariocă roșie.

– O să-mi scriu inițiala numelui pe melcul meu, i-au explicat Marc și Matei în același timp.

– Dar numele voastre au aceeași inițială.

Băieții s-au uitat unul la celălalt.

– Așa e, au răspuns amândoi odată.

– Știu ce vreți să spuneți, a zis Sofi și s-a îndepărtat din nou, cu mersul său legănat.

Câteva clipe mai târziu s-a întors cu o cariocă albastră.

– Gata? a strigat Matei într-o clipă, ținând în mână melcul său, pe a cărui cochilie era înscrisă cu roșu inițiala M mare, iar în același timp Marc a întrebat: „Gata?“, ridicându-și melcul cu inițiala M mare, de culoare albastră.

– Așteptați-mă! le-a strigat Sofi. Eu nu am găsit un melc încă, însă gemenii își aranjaseră deja concurenții unul lângă altul pe aleea care lega marginea gazonului de stratul cu flori.

Poteca era făcută din dale mari și ovale, iar ei au ales-o pe cea mai lungă, care avea aproape un metru. Capătul îndepărtat al dalei avea să fie linia de sosire.

– Pe locuri, fiți gata, start! au strigat băieții într-un glas.