Ce învață micii cititori:
- Tenacitatea și bucuria de a urmări un personaj pe distanțe narative lungi
- Societățile magice au multe în comun cu școlile obișnuite
- Cum se construiesc lumi imaginare spectaculoase (imagini, limbaj, convenții)
- Cum se poate scrie cinematografic
Povestea:
Morrigan Crow a scăpat de teribilul blestem care plutea deasupra ei și s-a alăturat Societății Wundrous, unde i s-au promis protecție, prietenie și apartenență pe viață. Însă Morrigan nu se simte așa de bine-venită cum se așteptase…
Morrigan e un Wundersmith rar, însă, în loc să primească sprijin pentru a-şi cultiva darul, pare că Societatea își propune să-i suprime abilitățile misterioase cu orice preț.
Mai mult decât atât, Nevermoor se transformă într-un loc de-a dreptul periculos. Câţiva membri ai Societății dispar, noii prieteni ai lui Morrigan sunt amenințaţi şi întorşi împotriva ei, iar Ezra Squall – un personaj cu totul malefic – e hotărât să o îndepărteze pe Morrigan de Societate, promițându-i să o învețe cum să folosească wunderul,care o cheamă, dar căruia îi e tot mai greu să-i reziste…
Recomandarea editorului:
Unul dintre cele mai bune romane fantasy ale ultimilor ani, seria Nevermoor are toate ingredientele imaginabile pentru o lectură cu sufletul la gură: multă desfășurare epică, prietenii tot mai solide, magie, referințe culturale, lumi teribile, sfârșituri deschise și o scriitură foarte abil strunită.
Legături cu programa școlară/Activități:
- Seria Nevermoor e înțesată de referințe culturale. De pildă, în cartea Wundersmith se poate găsi un vers din poemul Israfel al lui Edgar Allan Poe. Copiii pot primi provocarea să îl găsească!
- Discuție despre toate cuvintele noi pe care le inventează autorii pentru a-și susține lumile imaginare.
- Diferențele dintre un roman realist și un roman fantasy.
- Analiză de personaj: ce trăsături atribuie personajului, ce valori morale, cum se identifică cu Morrigan Crow
DETALII
Data apariției: februarie 2021
Colecția: Nemi
ISBN: 978-606-43-1015-6
Autori: Jessica Townsend
Traducator: Cristina Jinga
Format: Hardcover
Dimensiuni: 130 x 200 mm
Nr. pagini: 544
Editura: Nemi
Preț: 39,99 lei
Lasă un comentariu