Deviza editurii Nemi este „Un copil care citește din plăcere, va deveni un adult care citește din obișnuință”. De aceea, pe nemi.ro inaugurăm seria de articole intitulate „Poveștile copilăriei”, în care oameni mari ne povestesc cum au fost ei oameni mici.
O să descoperim astfel mai multe feluri prin care putem face lectura plăcută pentru copii. De la cărți preferate, la locuri și momente frumoase, aducerea-aminte o să ne aducă tuturor, oameni mari și oameni mici deopotrivă, un zâmbet pe buze și inspirație pentru cum să ne trăim viața mai frumos.
Astăzi, Bufniţa Nemi stă de vorbă cu Cristina Oţel. O lăsăm pe ea să se descrie. „Sunt o mamă trainer, iar acesta e locul meu de joacă virtual. Am doi copii – un băieţel de 5 ani şi o fetiţă de 4 luni. Atunci când nu mă joc acasă, mă joc cu concepte, activităţi, materiale de curs. Misiunea mea e să îi ajut pe cei care îşi doresc să devină mai buni, mai fericiţi, mai împliniţi şi mai aliniaţi cu ei înşişi. Cred că oamenii ar fi mai fericiţi, mai relaxaţi şi mai plini de viaţă dacă şi-ar aminti să se mai şi joace din când în când… 🙂”
1. Care a fost primul tău contact cu poveştile? Îţi citea cineva sau ai început singură?
Primele poveşti mi le-au citit bunicii – părinţii mei erau tineri şi plecaţi la Bucureşti la facultate. Aveam multe cărţi şi poveşti în limba maghiară, eu fiind din Oradea. Mi-a picat însă bine pentru că acum vorbesc bilingv. 🙂
2. Când ai început să citeşti singură? Ce fel de cărţi citeai?
Am început să citesc în clasele primare, cărţile cu poveşti pe care le aveam acasă. Pe de o parte, eram mândră că nu mai trebuie să îmi citească altcineva, pe de altă parte însă, nu prea aveam răbdare pentru că mergea greu la început.
3. Citeai cărţile din bibliografia de la şcoală sau preferai să descoperi singură?
Bibliografia de la şcoală, respectiv lectura obligatorie. Recunosc, nu mi-a plăcut prea tare să citesc, poate pentru că era ceva impus. Trebuia să citesc x cărţi peste vară. Socoteam mereu câte pagini ar trebui să citesc în fiecare zi ca să termin o carte şi eram fericită dacă găseam multe pagini cu dialog. Am început să citesc mult şi din proprie iniţiativă în liceu, cărţile lui John Grisham ocupând un loc fruntaş în preferinţele mele.
4. Care este cartea de copii preferată?
Nu ştiu dacă am o carte sau o poveste preferată. Îmi aduc însă aminte cu drag de poveştile fraţilor Grimm sau ale lui Hans Christian Andersen, de Black Beauty a Annei Sewell, de cărţile lui Jules Verne, de aventurile lui Huckleberry Finn şi ale lui Nils Holgerson.
5. Ce ai aduce din copilărie în viaţa de adult?
Cred că aş aduce pofta de joacă neobosită. E drept că atunci când ai copii, ei îţi facilitează aducerea aminte şi te cooptează în jocurile lor, dar cred că oricărui adult i-ar prinde bine mai multă joacă şi mai puţină teamă de ridicol de genul “Ce-o să zică lumea?”.
6. Dacă ai putea să trăieşti într-o poveste pentru copii, care ar fi aceea?
Fiecare dintre noi trăieşte deja în câte o poveste, propria poveste pe care o scriem cu fiecare decizie pe care o luăm, cu fiecare lucru pe care îl facem. Mie îmi place povestea în care trăiesc, aşa cum e ea, cu suişuri şi coborâşuri.
7. Ce cărţi le citeşti copiilor tăi?
Citim multe cărţi împreună cu Alex deocamdată, Sara fiind încă prea mică. De la cărţi cu poveşti şi până la cărţi despre planete sau corpul uman citim de toate în funcţie de dispoziţia lui Alex.
8. Cum crezi că e mai bine să motivezi un copil să citească?
Mai întâi cred că e important să citim cu ei cât mai mult, cărţi potrivite vârstei, cu imagini frumos ilustrate, atractive şi cu text puţin iniţial, pentru că nu au răbdare. Iar apoi cred că puterea exemplului contează foarte mult – un copil care îşi vede părinţii citind cred că va fi mai deschis spre a citi la rândul său.
Lasă un comentariu