Deviza editurii Nemi este „Un copil care citește din plăcere, va deveni un adult care citește din obișnuință”. De aceea, pe nemi.ro inaugurăm seria de articole intitulate „Poveștile copilăriei”, în care oameni mari ne povestesc cum au fost ei oameni mici.
O să descoperim astfel mai multe feluri prin care putem face lectura plăcută pentru copii. De la cărți preferate, la locuri și momente frumoase, aducerea-aminte o să ne aducă tuturor, oameni mari și oameni mici deopotrivă, un zâmbet pe buze și inspirație pentru cum să ne trăim viața mai frumos.
Astăzi, bufniţa Nemi vorbeşte cu Alex Zamfir. O să îl lăsăm pe el să se descrie. „Eu sunt Alex şi am cea mai frumoasă meserie din lume. Sunt tată… cu normă întreagă. Asta înseamnă că cea mai mare parte a timpului (asta mă străduiesc) şi cea mai mare parte a minţii (asta îmi iese natural) le dedic baiatului nostru (al Iuliei şi al meu), Mark.” Când îşi găseşte timp liber, scrie pe Cel mai bun tată.
1. Care a fost primul tău contact cu poveştile? Îţi citea cineva sau ai început singur?
Prima amintire pe care o am cu cărţile, o am despre mine citind înainte să ştiu să citesc. Ţin minte că stăteam în cameră cu sora mea, tolăniţi în pat, cu ea citind vreo carte de aventuri sau ceva petnru şcoală şi, pentru că probabil eram gelos pe ea pentru că putea face asta, îmi luăm şi eu o carte şi “citeam”. Ţin minte clar că aveam o carte preferată, una cu multe pagini goale pe care le “citeam” oricum. iar cititul înseamnă mişcarea capului din partea stângă în partea dreaptă, rând după rând, ceva gen o mişcare a unei maşini de scris. Şi, da, ţin minte cum, după fiecare repriză de “citit”, mă durea gâtul rău de tot. În aceeaşi măsură în care ţin minte cât de fericit eram să pot face asta, să pot “citi”.
2. Când ai început să citeşti singur? Ce fel de cărţi citeai?
Iar nu am amintiri foarte clare. Nu am ştiut să citesc până nu am intrat la şcoală, la 6 ani şi 8 luni. Deci cel mai probabil am început să citesc după 7 ani. Pe vremea aceea, adică mijlocul anilor ’80, cărţile de copii erau cam aceleaşi, indiferent de vârsta copilului. Aşa că am citit cam tot ce am găsit prin bibliotecă: volumele de Povestiri nemuritoare din care îmi amintesc păţaniile lui Nastratin şi o poveste despre un drăcuşor pe nume Tom-Tit-Tot. Povestirile istorice, tot în mai multe volume, pe care abia aşteptam să le citesc şi despre care am aflat ulterior că nu prea aveau, multe dintre ele, legătură cu adevărul istoric. Seria Jules Verne, Cireşarii, Robinson Crusoe.
Și da, sunt printre cei care au plans când au citit prima oară Puiul, de Alexandru Brătescu- Voineşti.
3. Citeai cărţile din bibliografia de la şcoală sau preferai să descoperi singur?
Exista o bibliografie de şcoală? Probabil că da şi probabil că le-am citit şi pe acelea, dar nu mai ştiu. Jules Verne a fost preferatul meu. De multe ori m-am gândit ca adult să recitesc romanele lui, dar n-am făcut-o. Poate de frică să nu ştirbesc în vreun fel acele sentimente grozave cu care am rămas.
4. Care este cartea de copii preferată?
Ceva de Jules Verne, cu siguranţă. Şi dacă ar trebui să aleg, aş zice Copiii Căpitanului Grant. Sau 8 săptămâni în balon. Sau Ocolul Pământului în 80 de zile. Să mai continui?
5. Ce ai aduce din copilărie în viaţa de adult?
Joaca şi jocurile, inocenţa, credinţa că oamenii sunt buni, bucuria de a asculta o poveste, chiar şi a 10-a oară, curiozitatea, exprimarea sentimentelor. Să mai continui?
6. Dacă ai putea să trăieşti într-o poveste pentru copii, care ar fi aceea?
Mi-ar plăcea să fiu Phileas Fogg şi să văd toată lumea asta mare în 80 de zile. Sau Mowgli, ca să trăiesc atât de liber cu animalele în junglă, căci cine nu şi-ar dori un prieten ca Baloo. Asta bineînţeles dacă nu mi s-ar oferi posibilitatea să fiu un super erou.
7. Ce cărţi îi citeşti băieţelului tău?
Cărţi despre dinozauri, cărţi de poveşti, cărţi după desenele animate, cărţi cu supereroi.
8. Cum crezi că e mai bine să motivezi un copil să citească?
Citind şi citindu-i. Făcând chestia asta, povestind despre cărţile pe care le-ai citit şi cum ţi-au îmbogăţit ele cunoştinţele, viaţa. Alegând cât mai des o carte în detrimentul unei alte forme de distracţie sau de relaxare.
Lasă un comentariu