Interviu-oracol Sebi Oprița


Am început să ilustrez cărți acum 18 ani. Stela Lie, profesoara mea, mi-a deschis apetitul pentru ilustrația de carte. Îmi voi sărbători majoratul, voi trece de anul acesta la adolescența matură.

Care a fost cartea ta preferată în copilărie?

„Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Este pentru mine o vale a aducerii aminte că fiecare poveste are un început şi un sfârşit. În viaţa de după această poveste am reuşit să devin un uituc desăvârşit. Cred că o moştenesc pe bunica.

Dacă ai putea fi un personaj din literatură, cine ți-ar plăcea să fii?

Cel dintr-o poveste pe care am uitat s-o scriu, despre un personaj dintr-un album de artă – Figura 28, pagina 100, „Portrait of Nick Wilder“, 1966, Acrilic on canvas, 183/183 cm. Într-o zi realizează că este doar o copie de 17,5/17,5 cm retipărită în peste 50 000 de exemplare. Nu face parte nici măcar din primul tiraj. Adresa adevărată este raftul 3, stânga, din biblioteca unui apartament de bloc situat pe strada Tohani. Pictura este deţinută acum de Fukuoka Sogo Bank, Japonia. Cât despre original, omul Nicholas Walter George Wilder, ştim că nimeni nu a mai reuşit să-l vadă din luna mai 1989. Aşadar personajul meu este îndreptăţit să aibă propria lui identitate. Va trăi cu adevărat pentru prima dată în această  lume din biblioteca de pe strada Tohani. Va copilări şi va merge la şcoală cu celelalte personaje de carte din bibliotecă. Ca toţi oamenii va trăi poveştile şi va repeta trăirea pentru că, vorba aia, repetiţia este mama uitării.

Continuă fraza: „Într-o dimineață, m-am uitat pe fereastră și…”

am văzut o corabie ancorată pe spatele unui caşalot zburător. Tocmai făceau stânga pe aleea Tohani. Au aterizat cu zgomot peste castanul din curtea grădiniţei.  De fapt aterizarea a fost una reuşită, lină. Au urmat însă aplauze frenetice din partea pescăruşilor de Dâmboviţa parcaţi în plopul de lângă. Din corabie a coborât un tată grăbit târând de mână un băieţel îmbrăcat într-o salopetă raiata şi cămaşă în carouri. Au dispărut rapid, înghiţiţi de uşa grădiniţei de la parterul blocului de vis-a -vis. Peste 2 minute, duminică dimineaţă la ora 7, 37, Cristofor Columb căuta confuz cărarea către castan şi o balenă zburătoare bodogănea bosumflată. Erau urmăriţi de privirea încercănată a vecinului cu nasul coroiat de la scara D, chiar dacă ştim cu toţii că Dante doarme dus duminică dimineaţa şi grădiniţele sunt închise.”

Alege două cuvinte pe care să le spui copilului care ai fost.

De negăsit… (Mă refer la macheta de tablă a unei maşini VW Beetle cu uşi care se deschideau, o maşină nouă, strălucitoare, care se încăpăţâna să facă notă discordantă cu ţara unde mă parcase mama, în vacanţă, la bunici. Am făcut o prostie şi drept pedeapsă bunica mi-a luat maşinuţa şi a ascuns-o bine undeva. Problema e că şi ea a uitat unde a ascuns-o. Încă o mai caut, cine ştie…)

De ce ți-era cel mai teamă în copilărie?

De o ilustraţie cu o babă cloanţă. Cred că era prea bine ilustrată. M-am speriat aşa de tare că am închis cartea şi am pus peste ea cele mai grele cărţi din bibliotecă ca să o închid bine înăuntru. Şi cum grădiniţele erau şi ele închise, eu închis în casă, m-am înarmat cu mitraliera de plastic şi m-am aşezat strategic, ca în caz de cutremur, 2 ore sub biroul solid din sufragerie până au ajuns ai mei. Nu, nu era duminică. Era tot o vacanţă de vară.

Care e ticul tău verbal?

  Ştii?

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.