Am pornit campania Citește-i zilnic copilului tău! din dragoste pentru cărți și din dorința de a inspira și motiva părinții de pretutindeni să le citească copiilor în orice moment al zilei.
Ne dorim să întărim rolul familiei în împrietenirea copiilor cu cărțile și să transforme lectura într-un obicei pe care să-l facă cu și din dragoste pentru povești.
Am invitat-o pe Roxana Ciuchilan, blogger și mamă a doi copii, să ne vorbească despre cum le citește ea copiilor, despre ce obiceiuri a creat și despre beneficiile cititului cu voce tare.
Scriu articolul acesta într-o vineri seara, la masa din sufragerie, în fata laptopului la care nu am mai apucat să scriu de câteva luni bune. În ultima vreme, orice articol de pe blog îl scriu în notițele de pe telefon, în timp ce adorm unul dintre copii. Sau în timp ce aștept în mașină, în fața casei, să se trezească vreunul dintre ei, de frică să nu le stric cumva somnul de prânz. Sau în timp ce fac ture în dormitor cu micuța în sistem. Așa că îmi pare mare lucru să pot tasta cu mâna întreagă pe tastatura unui laptop și parcă îmi vine să scriu și să povestesc pagini întregi, numai de dragul scrisului.
Încerc să îmi amintesc când i-am citit cu adevărat o carte pentru prima oara lui Alexei. Și nu mă refer la perioada de bebelușeală, când obișnuiam să îi citesc cărțile mele cu voce tare, gândindu-mă că nu are atât de multă importanță ce anume citesc cât simplul fapt ca îi citesc… orice și că mă aude vorbindu-i. Și nici la perioada în care foloseam cărți cu imagini mari și texte foarte scurte sau deloc. Sau cărți cartonate cu sunete, clapete sau abțibilduri. Încerc să îmi aduc aminte de prima oară când am citit o poveste pe care să o asculte cu interes. Să nu se fâțâie în brațe dupa prima propoziție citită, să nu vrea să rupă cu ambele mâini paginile cărții și să pară interesat cu adevărat să urmărească firul unei povești. Și dacă stau să mă gândesc bine, nu a fost atât de devreme precum tot aveam impresia. Abia pe la un an și jumătate, poate chiar înspre doi, am simțit un interes real în a asculta povești. În a avea răbdare să asculte povești. Și știu că am început cu niște cărți ușoare, cu text simplu, propoziții scurte, întâmplări haioase și imagini cât mai captivante, cât mai mari și colorate. La acel moment abordam un citit amuzant, cu intonație, cu gesticulat, cu schimbat voci, astfel încât să îl tentez cât mai mult să rămână lângă mine până la finalul povestioarei. Acum, la aproape patru ani, nu mai este nevoie de atâta strădanie din partea mea pentru că orice carte prezintă interes. Însă suntem în perioada în care cititul de povești face parte din rutina de seară, de dinainte de culcare. Când vocea mea e calmă, liniștită și intonația destul de monotonă. Iar pe parcursul zilei preferam cărțile “de învățat”, cărțile tip documentar cum le spunem noi, din care aflăm tot felul de informații noi (multe dintre ele le învățăm și noi, în același timp cu Alexei).
Însă dacă stau să analizez toată această perioadă, de la aproape doi ani până în prezent, nu cred că a existat vreo zi fără citit. Iar dacă inițial cititul era o pauză de respiro pentru noi, părinții (pauza în care puteam sta întinși pe canapea și să ne oprim din alergatul și tumultul de peste zi), acum este un moment de reconectare, de învățat împreună, de râs, deseori de dezbătut. Nu de puține ori mă oprește din ce îi citesc ca să mă întrebe un “Cum adică?!” intrigat. Și îl ador cum contestă acțiunea unei povești, cum îmi spune hotărât că nu are cum să fie așa cum scrie în carte sau că autorul a greșit un anume cuvânt sau o anume expresie.
Nu știu cu ce să încep întâi când vine vorba despre beneficiile pe care ni le-a adus nouă cititul acesta zilnic. Dar am să încep cu cel mai evident. Și anume dezvoltarea limbajului. Alexei nu a vorbit devreme, ba dimpotrivă, după standarde și grafice de evoluție, am putea spune că a început să vorbească chiar târziu (până la 2 ani nu spunea mai mult de câteva cuvinte de bază). Însă după doi ani și două luni am observat cum de la zi la zi evolua exponențial. A început să vorbească direct în propoziții, articulând cuvintele corect, vorbind corect gramatical, făcând acorduri corecte. Și suntem siguri, absolut siguri că faptul că i-am citit atât de mult a contat. Și chiar și până în acest moment (în care vorbește foarte clar) se vede influența cititului în limbajul său.
Apoi, credem că expunerea aceasta către cărți i-a dezvoltat enorm de mult imaginația. Sigur, multe alte activități i-ar fi putut dezvolta imaginația cel puțin la fel de mult (în special cele care au legatură cu arta) însă prin citit am văzut cum își imagina tot felul de situații, cum schimba firul poveștilor, cum folosea numele personajelor din cărți în joaca sa de zi cu zi cu diverse jucării, cum ne provoca să facem role play bazându-ne pe personajele întâlnite în povești. Iar pentru noi dezvoltarea creativității sale a fost una din prioritățile noastre, pentru că am realizat încă de mic că este un copil foarte creativ care are nevoie de activități care să îi stimuleze imaginația.
Bineînțeles, prin citit a învățat enorm de multe lucruri. Le-am învățat și noi în același timp cu el și sinceri să fim, mereu spunem că suntem extrem de norocoși că micuții noștri s-au născut în niște timpuri în care există extrem de multă varietate în materie de cărți. Și mai mult decât atât, suntem norocoși că putem să le oferim copiilor cărți, că avem (sau că ne facem) timp să le citim și că sedimentăm informații prețioase încă de pe acum. Nu de puține ori ne uimește cu câte vreo replică venită din senin, despre vreun subiect pe care poate că nu l-am aprofundat niciodată și apoi ne spune că și-l amintește din cartea cu X sau Y. Copiii au o memorie fantastică, e incredibil cum pot absorbi întocmai ca niște bureți informațiile pe care le primesc.
Cărțile ne-au fost de mare folos în orice plecare am avut cu micuții. Și când spun asta îmi amintesc de drumul de cinci zile cu mașina când ne-am mutat din Olanda înapoi în Romania. Oricât de amuzant ar fi, măsuram durata unei zile de condus în numărul de cărți citite. Știam că un drum de cinci ore înseamnă cam 8 cărți de citit (cu pauzele aferente) și îmi planificam drumul în așa fel încât să îi citesc cât mai mult, ca să nu se plictisească pe drum. Am păstrat acest obicei și acum, când sunt amândoi micuții, iar momentele în care le citesc amândurora și stau lângă mine să mă asculte cu interes (destul de rare aceste momente) sunt un fel de… victorie părintească. La Anastasia mai avem de insistat și exersat, momentan nu își poate menține interesul pentru citit (sau orice altă activitate) mai mult de câteva minute, însă cu Alexei am putea să citim fără pic de efort chiar și două ore în continuu. Cam până când am rămâne noi, adulții, fără glas de la atâta citit cu voce tare.
Pentru noi cititul este timp împreună, mai presus de orice alt beneficiu. Și o facem pentru că ne ajută să ne reconectăm, să petrecem timp împreună fără să fim distrași de telefon, de discuții de adulți, de lucruri casnice de făcut. Prin citit suntem doar noi, concentrați pe poveste, stând unul lângă altul sau chiar îmbrățișându-ne. Și nu facem un scop în sine din a citi. Nu ne interesează câte cărți avem în bibliotecă. Sau cât de multe titluri am citit până acum. Pentru noi important e să îi ajutăm pe micuți să vadă cititul ca pe ceva normal, să le placă și să fie curioși. Să se bucure de o carte nouă, de o poveste nouă, să li se pară interesant să asculte, să descopere. Cititul nu este un țel si nu este un motiv de mândrie. Este o normalitate. O normalitate care ne face bine, ne dezvoltă, ne unește ca familie.
Lasă un comentariu