Încă înainte de a aduce copiii pe lume, părinții obișnuiesc să le construiască un cămin, un loc în care să se simtă în siguranță, un loc unde visele se împletesc alături de cântecul mamei și fac din fiecare moment petrecut împreună ceva special.
Locul bebelușului e deseori împânzit cu biberoane, scutece, dar și cu jucării multicolore, păturici pufoase. Însă ce nu trebuie să lipsească sunt cărticelele – pentru că nu e niciodată prea devreme să-ți împrietenești copilul cu cărțile și să îi citești cu voce tare.
Nimic nu se compară cu vocea părinților care citesc la lumina lămpii și împrietenesc astfel bebelușul cu poveștile, creând un ritual împreună.
Cu aceste gânduri în minte, ne propunem să invităm în casa Nemi câțiva părinți dragi, care au construit o bibliotecă bebelușilor lor încă de la primele bătăi de inimă și primele mișcări din burtică.
Mai departe, avem gândurile Laurei, mama Ilincăi și mare iubitoare de cărți. Pe Laura o găsiți aici: Blogul unei cititoare de cursă lungă
Cititul este o parte importantă a vieții mele și evident că mi-aș dori ca și fetiței mele să-i placă de asemenea. Poveștile sunt parte integrantă din natura noastră umană, iar dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor este legată și de prezența poveștilor în viața lor. Și, într-o formă sau alta, poveștile ne însoțesc de la început pe toți. Totuși, forma cea mai potrivită a poveștilor rămâne cea a cărților. De aceea, primul lucru care a fost gata pentru venirea pe lume a fetiței mele, Ilinca, a fost biblioteca cu cărți pentru copii.
Primul pas în creșterea unui cititor este obișnuirea lui cu obiectul carte. Carte tactilă, board-books, cărți cu imagini, cărți cu povești, cărți cu activități, mai întâi este vorba de obiect. Un obiect care îi devine familiar copilului, spre care se întinde singur și pe care-l explorează cu mânuțele, cu nasul, cu gura, cu ochii.
Al doilea este, evident, cititul efectiv. Dar nu cititul cu forța, nu cel făcut ca exercițiu disciplinar și „care trebuie”. Ci lectura de plăcere care urmează regulile inimii și ale plăcerii și ale curiozității și ale chefului și ale lui „doar asta vreau acum”. Cititul care nu citește, ci povestește și explorează și repetă (vai, cât repetă!) pentru că doar așa învață copilul, prin repetiție și curiozitate ivită din proprie inițiativă.
Al treilea pas este părintele cititor. Un copil cititor este modelul cel mai la îndemână de urmat pentru un viitor copil cititor. Ca în cazul tuturor pasiunilor și în cazul lecturii metodele cele mai eficiente sunt inspirația și fascinația.
Lasă un comentariu