Călătoriile Bufniței Nemi #1 – Un popas în Regatul lui Kensuke

În următoarele săptămâni, vom călători alături de Bufnița Nemi și îi vom cunoaște pe autorii ei preferați!

Studentă la Academia Buhuhu, bufnița noastră preferată ne-a împărtășit temerile și dorințele ei, precum și provocările pe care le-a înfruntat pentru a-și îndeplini visul: înființarea unei edituri pentru copii.

În urmă cu câteva luni, Bufnița Nemi l-a cunoscut pe Michael Morpugo. Un domn în vârstă, galant şi elegant, care i-a oferit adăpost, mâncare şi o poveste. Obosită după călătorie, Bufnița Nemi s-a cuibărit lângă scriitor, cu ochelarii căzuţi pe cioc, sigură că va adormi după primele cuvinte ale bătrânului. Îi era cald şi se simţea în siguranţă. Nu voia să se gândească la drumul ce o aştepta a doua zi, la misiunea ce îi fusese încredinţată.

Dar somnul i-a ignorat chemarea, a refuzat s-o viziteze. Cu penele zburlite şi cu pleoapele grele, Bufnița Nemi şi-a scos ochelarii pentru citit, atrasă de glasul blând al lui Morpugo, care îi promitea o aventură deosebită, şansa de a visa şi de a călători fără să părăsească odaia sau adăpostul primit. După cum avea să descopere şi Bufniţa Nemi, Michael Morpugo era un povestitor desăvârşit.

Și avea să mai descopere încă ceva, și anume că cele mai frumoase aventuri sunt cele neprevăzute, când ignori planurile şi o parte din reguli, când accepţi o provocare, oricât de mică îţi pare la prima vedere, un risc ce ar putea să te îndrume în direcţia potrivită, la câţiva paşi distanţă de zona ta de confort.

Am dispărut cu o noapte înainte să împlinesc doisprezece ani. Aşa începe aventura lui Michael şi povestea lui Morpugo. Bufniţa Nemi este tentată să-l întrebe dacă bătrânul şi copilul sunt una şi acceasi persoană, dacă îi împărtăşeşte povestea lui, dar îşi ţine ciocul închis şi se cuibăreşte mai bine lângă bătrânul autor, captivată de roman.

Nisipul i se strecoară printre pene, adus de briza mării. Aerul este uscat şi apa mult prea sărată ca să-i potolească setea. S-ar ascunde în pădure, unde umbrele o pot proteja de arşiţă şi de căldura aproape sufocantă ce pulsează în jurul trupului ei mic şi firav, dar este urmărită şi se teme.

Clipind adormită, Bufnița Nemi a uitat că se află în casa lui Morpugo. Timp de câteva secunde, a fost acolo: pe plajă, cu Michael şi cu câinele său, Stella Artois. Îl atinge pe autor cu ciocul, îndemnându-l să continue. Vrea să ştie ce se va întâmpla în continuare, cum va supravieţui cineva atât de tânăr, un copil de doar unsprezece ani, singur, pe o insulă pustie. Morpugo îi zâmbeşte cu blândeţe şi continuă.

În loc să meargă la şcoală sau să se bucure de călătoria în jurul lumii plănuită de către părinţii săi, Michael este nevoit să-şi caute de mâncare, să fiarbă apă şi să-şi construiască un adăpost. Se uită pierdut în zare, cu lacrimile şiroind pe obraji, sperând să observe o şalupă, o corabie, nava Peggy Sue despicând valurile, înfruntând toate obstacolele apărute în drum pentru a ajunge la el.

Minutele se transformă în ore, iar orele în zile. Zilele se adună în săptămâni, dar Michael nu mai este singur. Acum îl are alături pe Kensuke.

Bufniţa Nemi îşi scutură penele de nerăbdare când Morpugo se opreşte din citit. Îşi ridică ochii pentru a-i surprinde privirea şi observă două lacrimi pe obrajii autorului. Se apropie şi mai mult de el şi atinge cu aripile coperta romanului din care bătrânul scriitor îi citește. Aşteaptă ca el să-şi recapete glasul şi ca lacrimile să se usuce, conştientă de decizia pe care a luat-o: mâine nu va pleca. Nu este pregătită să îl lase, nu încă. Ar vrea să-i asculte în fiecare seară glasul, să apuce cu ciocul paginile şi să descopere noi lumi, magice şi îndepărtate, cu fiecare capitol parcurs.

Legătura dintre Michael şi Kensuke ia naştere printr-un gest de bunătate, de compasiune, se dezvoltă pe fundalul unor neînţelegeri şi al unor probleme de comunicare neaşteptat de comice, dar, într-un final, după lacrimi, ţipete şi prăbuşirea orgolilor, legătura se transformă în prietenie, o prietenie pură, deosebită, ce îl va emoţiona până la lacrimi pe cititor.

Orele se scurg în noapte, dar bufnița nu mai este obosită. I-a trecut somnul. Se urcă pe umărul lui Morpugo şi savurează fiecare capitol, până când autorul ajunge la ultimul rând şi lasă lacrimile să vorbească în locul lui. Nu încearcă să şi le ascundă.

Bufniţa Nemi îi ia cartea din mână şi o pune la loc în bibliotecă, cu o sclipire jucăuşă în ochi: aventura lui Michael, drama lui Kensuke… poveştile lor trebuie să ajungă la cât mai mulţi cititori. Visul prinde treptat contur, dar are nevoie de mai multe cărţi. Nu poate să aibă o editură cu o singură carte. Din fericire, are mai multe titluri în minte şi ştie care o să fie următorul pe listă.

Aventura Bufniţei Nemi abia a început…