6 cărți de citit împreună de Paște 🐰


De Paște, dăruiește-i copilului tău o carte memorabilă și împărtășiți împreună magia cititului! Ți-am selectat 6 idei de cadouri numai bune pentru Iepuraș! Pete și Matei te așteaptă să îi descoperi în lista noastră. Lecturi plăcute!

Pete Motanul și marea aventură de Paște, de Kimberly Dean și James Dean

Când Pete se trezește în dimineața de Paște și-și verifică coșul cu bunătăți, descoperă cu stupoare că Iepurașul de Paște are nevoie de ajutorul lui. Așa că motanul nostru grozav își pune urechiușele de iepuraș și începe să adune, să picteze și apoi să ascundă peste tot ouăle de Paște.

Recomandare de vârstă: 3+ ani

Nasul Reginei, de Dick King-Smith

Când te cheamă Harmony, adori fotbalul şi animalele, între care te simţi mai în largul tău decât cu oamenii, ai un câine de pluş în vârstă de cincizeci şi nouă de ani, căruia îi lipseşte un ochi, tot ce mai aştepţi e împlinirea celei mai mari şi secrete dorinţe. Îţi vor sări în ajutor o monedă de cincizeci de penny şi un personaj încoronat. 

“O poveste care-i va bucura pe cititorii de toate vârstele.”
The Guardian

Recomandare de vârstă: 6+ ani

Bella, iepurașul (Seria Animăluțele fermecate din Pădurea Înrourată), de Lily Small

Iepurașul Bella face parte din neamul Iepurașilor de Mugur și are misiunea să deschidă petalele florilor din Pădurea Înrourată. Însă, într-o dimineată, o surpriză o așteaptă într-un boboc de clopoțel albastru – Lexi, gărgărița!
Ascunsă în boboc, Lexi e tristă pentru că arată altfel decâ toate celelalte gărgărițe. Însă Bella e de părere că poate găsi o cale pentru a o ajuta să se simtă mai bine și să se accepte așa cum este.

Recomandare de vârstă: 5+ ani

Paște fericit, Matei!, de Brigitte Weninger și Eve Tharlet

Când află că Iepurașul de Paște aduce copiilor daruri și ouă vopsite, Matei și frații lui se hotărăsc să‑l găsească și să‑l roage să le aducă și lor cadouri. Iar când își dă seama că Iepurașul e de negăsit, lui Matei îi vine o idee salvatoare, însă tot el are parte de cea mai mare surpriză.

Recomandare de vârstă: 3+ ani

Vacanță plăcută, Matei!, de Brigitte Weninger și Eve Tharlet

Când află despre minunata vacanță la mare a prietenei lui, Mara, gâsca sălbatică, iepurașul Matei își dorește să meargă și el.

Dar, spre deosebire de gâște, el și familia lui nu pot să zboare, iar căruciorul lor este prea mic pentru atâtea bagaje, așa că nu pot pleca în călătorie. Însă lui Matei îi vine o idee care va bucura întreaga familie!

Recomandare de vârstă: 3+ ani

P.S.: Dacă mai ai nevoie de idei, atunci găsești aici toată colecția de cărți pentru copii.

Paște fericit! 🐣

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Abonează-te la Newsletterul Nemi și fii la curent cu toate promoțiile, noutățile și evenimentele noastre!