10 idei prin care îi poți insufla plăcerea pentru lectură unui copil


Fie ploaie, fie vreme bună, cartea rămâne cel mai potrivit prieten!

Pe 2 aprilie am sărbătorit Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret, așa că toată luna vă dăm recomandări de cărți pentru copii și vrem să împărtășim cu voi sfaturi pentru cum să le arătăm celor mici ce înseamnă cărțile și plăcerea lecturii.

Iată 10 idei prin care îi poți insufla copilului plăcerea pentru lectură.

  • Citește-i povești

Cu cât copilul ascultă mai multe povești și se află în contact cu cărțile, în general, cu atât lectura va deveni o parte integrantă a vieții lui de zi cu zi. Fiecare poveste vine cu noi concepte și îi dezvoltă aria de interese.

  • Învață-l rime si cântece

Când eram mici, cu toții am fost obișnuiți cu ghicitori, rime și cântecele copilărești. O mare parte dintre ele ne mai răsună și astăzi în minte! Versurile rimate și cântecele constituie moduri creative prin care le putem stimula dezvoltarea memoriei și dragostea faţă de cuvinte.

Puteți cânta cu toții atunci când mergeți într-o excursie cu mașina sau puteți mima pași de dans în timpul plimbărilor ori atunci când faceți treaba prin acasă. Va fi o experiență tare plăcută!

  • Plăcerea pe primul loc

Nu trebuie să îi ascunzi copilului tău că a învăța să citești implică timp si efort. Totuși, îl poți încuraja povestindu-i despre bucuria pe care o va avea mai târziu.

Tocmai ai citit o carte sau un articol care te-a captivat? Vorbește-i și lui despre asta! Dacă te va vedea exprimându-ti entuziasmul, daca te va auzi spunând ce mult îți place să citești, copilul își va dori, la rândul lui, să experimenteze această bucurie învăluită în mister.

  • Îmbogățește-i vocabularul

În funcție de nivelul lui, copilul poate încerca să citească o poveste, îi poți citi tu una sau puteți chiar citi împreună, pe rând. Încurajează-l, la finalul poveștii, să găsească fragmentele care i-au plăcut, cuvintele necunoscute sau neobișnuite. Lectura în doi oferă copilului posibilitatea să se concentreze asupra anumitor cuvinte, să iți asculte explicațiile și să îți pună cât mai multe întrebări. Cu cât curiozitatea crește, cu atât mai ușor va reține cuvântul sau conceptul respectiv.

  • Profită de jocuri ca să îi dezvolți aptitudinile

După o ieșire în parc sau după o activitate în familie, încurajează-l să inventeze sau să scrie o poveste despre ce s-a întâmplat. Puteți să profitați de aceste ocazii ca să scrieți o mini piesă de teatru sau să faceți o expoziție cu desene însoțită de legenda explicativă pentru a-i bucura și pe ceilalți membrii ai familiei și pe prieteni.

  • Atrage-i atenția, din când în când, asupra unor cuvinte în timp ce îi citești

Faptul că îi atragi atenția asupra unor cuvinte îl va face să înțeleagă că există un cuvânt scris, pe care îl putem citi ca să descriem un lucru sau un sentiment pe care el deja îl cunoaște. Întâlnind de mai multe ori cuvinte precum „mamă”, „pisică”, „casă” etc., copilul va putea să le recunoască și va fi foarte mândru să îți demonstreze că „știe să citească”.

  • Încurajează-l să scrie în fiecare zi

Încurajându-l să scrie cu ocazia unor activități distractive, îl vei face să îi placă să citească și să scrie. Lansează-i copilului tău provocarea de a ține un jurnal în care să noteze ce i se întâmplă în fiecare zi, chit că vei fi chiar tu cea care va nota ceea ce el îți va dicta. Împinge-l să-i scrie o scrisoare unui alt membru din familie în fiecare săptămână sau să tină corespondența cu un copil din vecini. Micuților le place la nebunie să primească scrisori și vei vedea asta după încântarea pe care o va afișa când își va vedea numele scris pe plic.

  • Amenajează-i un loc potrivit pentru lectură

Alege un colțișor din casă dedicat lecturii. Așază-i acolo un fotoliu pentru copii sau un scaun colorat pentru a-l transforma într-un loc plăcut pentru lectură. Bineînțeles că va fi necesară si o mică bibliotecă în care să se regăsească comorile lui în materie de lectură. Un spațiu original i-ar putea atrage chiar și pe cei mai reticenți cititori.

  • Puterea exemplului

Copii învață urmând exemple. Dacă, pentru părinți, lectura este o activitate obișnuită de zi cu zi, atunci sunt șanse foarte mari ca același comportament să se dezvolte și la copil. Încurajează-ți copilul să își stabilească obiective de lectură si, atunci când le îndeplinește, oferă-i un abțibild interesant sau o diplomă. Le place la nebunie!

  • Timp special pentru lectură

Stabilind o rutină de lectură, copilul va cere mereu ceva de citit.

Amândoi, tu alături de cel mic, puteți citi împreună sau separat. Copiii de vârstă mai fragedă au nevoie de cât mai multe întâlniri posibile cu cărțile si cu literatura.

Lectură plăcută!

Sursă: mamanpourlavie.com

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Abonează-te la Newsletterul Nemi și fii la curent cu toate promoțiile, noutățile și evenimentele noastre!