Un erou neobișnuit: „Gregor Pământeanul”, de Suzanne Collins


20161027_090109

Fanii seriei „Jocurile Foamei” vor fi plăcut surprinși s-o descopere din nou pe Suzanne Collins în această serie de romane pentru copii.

Cronici din Subpământ” prezintă aventurile unui puști din New York care, absolut întâmplător, descoperă o trecere către o lume fascinantă ce-și duce existența dedesubtul New York-ului. Ideea principală de la care a pornit autoarea este foarte simplă și, tocmai de aceea, cu atât mai surprinzătoare: ce-ar fi dacă ne-am imagina o lume paralelă cu a noastră, în care evoluția naturală a urmat un cu totul alt curs, iar oamenii și celelalte creaturi au fost nevoiți să se adapteze altfel pentru a supraviețui?

În primul volum al seriei „Cronici din Subpământ”, Gregor, eroul principal, cade printr-un grilaj din subsolul blocului din New York în care locuiește și ajunge în întunecatul Subpământ (Underland), o lume stranie populată de oameni, gândaci, șobolani, păianjeni și lilieci. Urmând o evoluție diferită decât cea a oamenilor de pe Pământ (Overland), oamenii și animalele din lumea subterană s-au dezvoltat în moduri surprinzătoare. În primul rând, animalele (gândacii, păienjenii, liliecii și șobolanii) sunt de dimensiuni gigantice și au darul vorbirii. Și dacă vă e greu să vă imaginați gândaci de bucătărie imenși, încercați să vă imaginați că veți ajunge chiar să-i simpatizați și să-i admirați pentru altruismul lor și pentru spiritul de sacrificiu.

Aparent rezultatul unui accident nefericit, venirea lui Gregor pare a fi împlinirea unei profeții vechi de sute de ani despre un erou menit să salveze lumea din Subpământ. Inițial reticent, Gregor învață să-și asume menirea atât pentru a-i ajuta pe subpământeni în eternul lor război cu șobolanii, cât și pentru că aceasta este singura lui speranță de a-și mai găsi tatăl, dispărut fără urmă în tenebrele ținutului subteran.

Gregor este un erou neobișnuit, ales să fie războinic, dar care înțelege o lecție pe care ar trebui s-o înțeleagă toți copiii din lume și s-o aducă cu ei în viața de adult: un adevărat războinic este cel care alege violența doar când nu mai are de ales, după ce a epuizat toate posibilitățile de rezolvare a conflictelor pe cale amiabilă. Și, așa cum Gregor alege să nu fie un erou tipic, avem parte și de un anti-erou complex și fascinant pe care veți ajunge să-l îndrăgiți la fel de mult. Nu vă spun mai mult, vă las să descoperiți.

Un frumos roman de aventură și de formare, Gregor Pământeanul prezintă nu doar un erou neobișnuit și demn de a fi admirat, ci și alte personaje surprinzătoare, fiecare cu propria personalitate complexă, fie că sunt oameni, gândaci, lilieci, păianjeni sau șobolani.

Romanul a fost excelent tradus în limba română de Mihaela Buruiană, pe care o puteți urmări și pe blogul ei Cărți și călătorii.

 

Laura Câlțea,

Redactor-șef Nemi

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.