Poveştile Copilăriei: Bufniţa Nemi întreabă, Laura Frunză răspunde


600p400-laura-frunza

Deviza editurii Nemi este „Un copil care citește din plăcere, va deveni un adult care citește din obișnuință”. De aceea, pe nemi.ro inaugurăm seria de articole intitulate „Poveștile copilăriei”, în care oameni mari ne povestesc cum au fost ei oameni mici.

O să descoperim astfel mai multe feluri prin care putem face lectura plăcută pentru copii. De la cărți preferate, la locuri și momente frumoase, aducerea-aminte o să ne aducă tuturor, oameni mari și oameni mici deopotrivă, un zâmbet pe buze și inspirație pentru cum să ne trăim viața mai frumos.

frunza

Astăzi răspunde întrebărilor bufniței Nemi Laura Frunză, „mândra posesoare a unei fetiţe de aproape 8 ani, care este de pe acum şi frumoasă şi deşteaptă şi veselă şi tot ce îşi poate dori un părinte de la copilul lui”, traducătoare de cărţi pentru copii (şi nu numai) şi care are „multe idei, din care nu pune în practică decât jumătate, iar un sfert speră să le împărtăşescă cu voi pe blog.”

1. Care a fost primul tău contact cu poveştile? Îţi citea cineva sau ai început singură?

Nu-mi aduc aminte care a fost primul meu contact, dar cu siguranţă am început singură. Părinţii nu ne citeau poveşti. Nu cred că a fost un lucru rău pentru că cititul a devenit refugiul meu şi am devorat foarte multe cărţi în copilărie. La vârsta pe care o are acum fata mea (8 ani), eu citeam deja romane de aventuri. Nu existau cărţi subţirele şi ilustrate ca acum, totul se petrecea în mintea mea. Am în continuare o imaginaţie bogată, dobândită după ani întregi de citit tot ce îmi pica în mână.

2. Când ai început să citeşti singură? Ce fel de cărţi citeai?

De desluşit tainele cititului am început pe la 5 ani, însă probabil că am descoperit cărţile abia după ce am intrat la şcoală şi am început să primesc cărţi cadou la premiu. Nu prea aveam cărţi în casă, dar pachetul de premiu era mereu generos, cu tot felul de cărţi de aventuri şi poveşti, în special româneşti.

3. Citeai cărţile din bibliografia de la şcoală sau preferai să descoperi singură?

Şi, şi. Pe vremea aia bibliografia şcolară parcă nu era aşa de stufoasă, iar oferta de carte era destul de zgârcită, aşa că citeam orice nimeream. Îmi plăcea şi să descopăr, fie o carte în biblioteca unui prieten, fie o recomandare de la bibliotecara şcolii, fie o carte cumpărată de la librăria din colţ, pe câţiva bănuţi economisiţi cu greu.

4. Care este cartea de copii preferată?

Nu am, se schimbă mereu. Literatura pentru copii a devenit atât de ofertantă, încât descopăr aproape în fiecare zi câte o carte nouă şi specială.

5. Ce ai aduce din copilărie în viaţa de adult?

Liniştea şi timpul berechet de a citi în tihnă. Din păcate, acum cititul se desfăşoară pe fugă, în metrou sau în cele câteva clipe libere cât fierbe ceva pe aragaz. Greu găsesc un moment în care să mă aşez pe canapea să citesc o carte cap-coadă.

6. Dacă ai putea să trăieşti într-o poveste pentru copii, care ar fi aceea?

Niciuna. Îmi place să trăiesc în realitate şi să aduc poveştile înspre noi, nu să ne ducem noi înspre ele.

7. Ce cărţi îi citeşti fiicei tale?

Îi citesc fetei mele cărţi cu poveşti cu mesaj pozitiv, cu ilustraţii bogate. Încă nu am trecut la romane, nu are răbdare, aşa că citim în continuare cărţi scurte pe care să le terminăm într-o seară.

8. Cum crezi că e mai bine să motivezi un copil să citească?

Ca să fiu sinceră, nu am găsit o soluţie universală. Depinde de fiecare copil în parte şi de personalitatea acestuia.

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.