Poveştile Copilăriei: Bufniţa Nemi întreabă, Cristian China-Birta răspunde


600p400-cristian-china-birta

Deviza editurii Nemi este „Un copil care citește din plăcere, va deveni un adult care citește din obișnuință”. De aceea, pe nemi.ro inaugurăm seria de articole intitulate „Poveștile copilăriei”, în care oameni mari ne povestesc cum au fost ei oameni mici.

O să descoperim astfel mai multe feluri prin care putem face lectura plăcută pentru copii. De la cărți preferate, la locuri și momente frumoase, aducerea-aminte o să ne aducă tuturor, oameni mari și oameni mici deopotrivă, un zâmbet pe buze și inspirație pentru cum să ne trăim viața mai frumos.

12185222_941693539229777_2968434059279279568_o

Astăzi răspunde întrebărilor bufniței Nemi Cristian China-Birta aka Chinezu, „tatăl a trei copii fabuloși, Patricia, Mara și Alex”. Este maramureşean şi locuieşte de 20 de ani în Bucureşti. Îi place sportul, în special rugby, îi place să citească şi, când are timp, se joacă Civilization. De 5 ani scrie pe blogul său şi de atunci continuă să înveţe ce înseamnă internet.

1.  Care a fost primul tău contact cu poveştile? Îţi citea cineva sau ai început singur?

Pentru mine nu există un prim contact de-ăla clasic. Adică pur și simplu știu că sunt înconjurat de povești de când m-am născut. La început îmi citea mama, apoi am început să citesc singur. Și am citit întruna. Non stop 🙂 Aveam senzația aia de pătruns într-o lume în care aveam mai multe puteri, în care puneam și eu umărul la succesul celor buni împotriva celor răi, de-astea, ale copilăriei 🙂

2.      Când ai început să citeşti singur? Ce fel de cărţi citeai?

Cică pe la 5 ani am început să buchisesc literele :)) Eu nu îmi aduc aminte. Așa o fi… Dar știu că la intrarea în clasa I eu citeam lejer. Și chiar mă enerva tovarășa învățătoare (așa era atunci titulatura) că mă ia ca pe un prostuț care nu știe literele :)) Citeam tot ce prindeam. Mai ales istorie. Nu știu de ce m-a prins istoria încă de pe atunci. Și așa am rămas toată viața 🙂

3.  Citeai cărţile din bibliografia de la şcoală sau preferai să descoperi singur?

Nu îmi plăcea sistemul ăla impus de bibliografia obligatorie. Citeam cărțile de pe lista aia pentru că trebuiau citite și – cu capul meu de copil de atunci – nu prea îmi făcea plăcere. Rar mi se întâmpla, atunci când o carte de aia obligatorie mi se părea chiar foarte bună, să treacă peste sentimentul ăsta de „trebuie citită” și să o pun la suflet. Frații Jderi a fost una care mi-a plăcut, chiar dacă a fost pe listă. Cum vă spuneam, istoria 🙂

4.  Care este cartea de copii preferată?

urechiusa-zbarlitaUrechiușă Zbârlită, de Gheorghe Nica. Doamne, ce am putut plânge la finalul poveștii, când a murit câinele… Cred că a picat la vârsta aia la care am început să înțeleg mai multe despre cum e viața, că și moartea face parte din viață… Dar mi-a intrat teribil la suflet cartea asta… 🙂

5.  Ce ai aduce din copilărie în viaţa de adult?

Răspunsul meu este unul categoric: acea trăsătură superbă a copilului, care te întreabă de toate la foc automat, dar fără nici o agendă ascunsă (așa cum facem noi, ăștia mari), ci doar dintr-o curiozitate organică, profundă și cu o sinceritate senzațională 🙂

6.  Dacă ai putea să trăieşti într-o poveste pentru copii, care ar fi aceea?

Nu știu dacă o pot încadra la povești pentru copii, dar mereu am vrut să fiu în preajma celor trei mușchetari 🙂 Mă rog, sunt patru, desigur, dar ați înțeles ideea :))

7.  Ce cărţi le citeşti copiilor tăi?

Ehe, doar Patricia mai este acum la vârsta de citit povești, are aproape 5 ani… Ceilalți citesc singuri. Ba chiar au început să ne recomande ei cărți nouă :)) Patricia are niște cărți favorite, din care ne tot pune să citim (altă trăsătură superbă a copiilor, cum pot ei să găsească mereu și mereu lucruri frumoase în ceva ce cunosc deja…). Una dintre ele, spre bucuria noastră imensă, este seria Apollodor a lui Gelu Naum. De altfel, o carte cu care i-am crescut și pe ceilalți doi 🙂

8.  Cum crezi că e mai bine să motivezi un copil să citească?

De departe cea mai bună motivație este să te vadă pe tine, ca părinte, că ești un cititor constant. Nu feroce, nu apucat, nu agresiv, ci constant. Să simtă că a citi o carte este parte din ceea ce ești tu, ca om. Restul vine de la sine apoi 🙂

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.