Fragment: Tărâmul poveştilor. Vraja dorinţelor, de Chris Colfer


Taramul povestilor Tărâmul poveștilor. Vraja dorințelor, de Chris Colfer, este o carte ce revalorifică și reinterpretează basmele clasice ale copilăriei, toată bogăția fantastică din cărțile lui Charles Perrault și ale Fraților Grimm.

Când bunica lor le face cadou o minunată carte de povești, doi frați gemeni, Alex și Connor, nu au nici cea mai mică idee că sunt pe cale să intre într-o lume mai uluitoare decât tot ce și-au imaginat: Tărâmul Poveștilor, locul unde basmele sunt reale. Cartea este fermecată pentru că cei doi sunt atrași, la propriu, nu doar de carte, ci în carte, trezindu-se în mijlocul tărâmului poveștilor, un tărâm magic unde se întâlnesc cu Albă ca Zăpada, Scufița Roșie, Jack (și vrejul de fasole), Cenușăreasa, Bucle-Aurii, Frumoasa Adormită și toți Feții-Frumoși din toate poveștile. Pe lângă toate aceste personaje, cei doi frați se mai întâlnesc și cu un broscoi vorbitor, cu troli și căpcăuni, cu zâne, dar și cu oameni obișnuiți care-și duc traiul în poveștile noastre.

În continuare vă invităm să citiţi un fragment din carte, în care facem cunoştinţă cu cei doi protagonişti: Alex şi Connor.

– „A fost odată ca niciodată…“, le spuse doamna Peters elevilor ei de-a șasea. Acestea sunt cuvinte pline de magie, care îți deschid calea spre cele mai frumoase povești spuse vreodată. Sunt o chemare imposibil de ignorat pentru oricine le aude… chemarea într-o lume unde oricine e binevenit și unde se poate întâmpla orice. Șoarecii se pot preface în oameni, slujnicele pot ajunge prințese și, prin prefacerea lor, vă pot împărtăși o lecție prețioasă.

Alex Bailey ciuli imediat urechea. De obicei îi plăceau lecțiile doamnei profesoare, dar asta era o temă care-i era deosebit de dragă.

– Basmele nu sunt doar povești nătânge de adormit copiii, continuă profesoara. Deznodământul unui basm vă oferă soluția la aproape orice problemă pe care v-o puteți închipui. Basmele sunt povești de viață încifrate cu ajutorul unor situații și personaje pline de culoare. Ciobănașul mincinos ne învață importanța unei reputații bune și a sincerității. Cenușăreasa ne arată cum sunt răsplătiți cei care au o inimă bună. Rățușca cea urâtă ne învață să apreciem frumusețea lăuntrică.

Alex o privea cu ochii mari și încuviința de zor. Era o fată drăguță, cu ochii albaștri, scânteietori și părul blond-arămiu, tuns scurt, strunit mereu de o bentiță.

Doamna Peters nu se obișnuise niciodată cu felul în care se uitau ceilalți elevi la ea, ca și cum lecția ar fi fost într-o limbă străină. Ca urmare, ținea adesea toată lecția concentrându-se doar pe primul rând, în care stătea Alex.

Doamna Peters era o femeie înaltă și slabă care purta întotdeauna rochii ale căror imprimeu semăna cu acela de la canapelele vechi. Avea un păr negru și cârlionțat care-i stătea cocoțat chiar în creștet ca o pălărie (și uneori elevii chiar credeau că e o pălărie). Privirile dojenitoare pe care le arunca elevilor săi o făcuseră acum să se uite cruciș, prin ochelarii săi cu lentile groase.

– Din păcate aceste povești care nu mor niciodată nu mai sunt apreciate în societatea de azi, spuse doamna Peters. Am renunțat la învățăturile lor prețioase și nu ne-au mai rămas decât niște distracții nătânge cum ar fi televizorul și jocurile video. În lumea de azi părinții își expun copiii influenței unor desene animate scârboase și filmelor violente. Unii copii nu mai vin în contact cu poveștile decât sub forma unor versiuni modificate de companiile de producție. De obicei basmele „adaptate“ pierd orice morală sau lecție pe care erau menite s-o transmită, acestea fiind înlocuite numai de imagini spectaculoase cu animale sălbatice care cântă și dansează. Am citit de curând că se fac filme în care Cenușăreasa este reprezentată în chip de cântăreață de hip-hop care încearcă să se afirme, iar Frumoasa din Pădurea Adormită a devenit o prințesă războinică, ce se luptă cu morții vii.
– Marfă! comentă în șoaptă un elev așezat în spatele lui Alex.

Alex clătină din cap. O durea sufletul când auzea așa ceva. Încercă să-și exprime dezamăgirea față de colegii ei, dar, din păcate, aceștia nu-i împărtășeau preocuparea.

– Mă întreb dacă lumea ar arăta altfel dacă am ști cu toții aceste povești în forma în care și-ar fi dorit Frații Grimm și Hans Christian Andersen să le știm, spuse doamna Peters. Mă întreb ce învățăminte ar trage oamenii din suferințele Micii Sirene și din moartea ei la sfârșitul poveștii originale. Mă întreb dacă ar mai exista atâtea răpiri dacă li s-ar arăta copiilor adevăratele primejdii care o pășteau pe Scufița Roșie. Mă întreb dacă delincvenții ar mai fi la fel de dispuși să comită infracțiuni dacă ar ști în ce belele a intrat Bucle-Aurii cu cei trei ursuleți. Avem atâtea de învățat, putem să prevenim atâtea, dacă învățăm să culegem învățături din trecut. Poate că, dacă am primi cu brațele deschise basmele, ne-ar fi mult mai ușor să găsim propriul final fericit.

Dacă ar fi fost după Alex, fiecare oră a doamnei Peters s-ar fi încheiat cu aplauze furtunoase. Din nefericire, orele ei se încheiau cu un suspin colectiv de ușurare din partea elevilor, care se bucurau că s-a terminat.

– Haideți să vedem cât de bine știți basmele, continuă profesoara zâmbind și începu să se plimbe prin clasă. În Rumpelstilskin, în ce i-a spus tatăl fetei, pe când discuta cu regele, că poate fiica lui să prefacă fânul? Știe vreunul dintre voi?

Doamna Peters studie clasa ca un rechin care se uită după pești răniți. O singură elevă ridică mâna.

– Da, domnișoară Bailey?

– A spus că fata putea să prefacă fânul în aur, răspunse Alex.

– Foarte bine, domnișoară Bailey! o lăudă doamna Peters.

Dacă era să aibă o elevă preferată – nu c-ar fi recunoscut vreodată că avea vreuna –, aceea ar fi fost Alex.

Alex era întotdeauna dornică să facă pe plac. Era întruchiparea unui șoarece de bibliotecă. Nu conta momentul zilei – înainte de școală, cât era la școală, după școală, înainte de culcare –, ea citea mereu. Era însetată să știe cât mai multe și, din cauza asta, Alex era de obicei prima care răspundea la întrebările doamnei Peters.

Se străduia să-și impresioneze colegii cu fiecare ocazie, făcând mai mult decât i se cerea la fiecare raport de lectură și la fiecare prezentare pe care o avea de pregătit. Însă, de obicei, treaba asta îi irita pe colegii ei și Alex era adesea tachinată pe tema asta.

Le auzea constant pe celelalte fete râzând de ea pe la spate. De obicei își petrecea pauza de prânz de una singură la umbra vreunui copac, cu o carte de la bibliotecă în brațe. Deși n-ar fi spus niciodată nimănui lucrul ăsta, Alex se simțea atât de singură, încât uneori suferea cumplit din cauza asta.

– Acum știe cineva să-mi spună la ce înțelegere a ajuns fata cu Rumpelstilskin?

Alex așteptă o clipă înainte să ridice mâna. Nu voia să pară preferata profei chiar pe față.

– Da, domnișoară Bailey?

– Fata i-a promis lui Rumpelstilskin c-o să-i dea primul ei născut când va deveni regină, în schimbul prefacerii fânului în aur, explică Alex.

– O înțelegere aiurea rău, comentă un băiat așezat în spatele lui Alex.

– Și de ce-ar vrea, de fapt, un moșneag pitic și sinistru să ia un copilaș? întrebă o fată de lângă el.

– Evident, nu putea să adopte copii cu un nume ca Rumpelstilskin, adăugă un alt elev.

– A mâncat bebelușul? întrebă altcineva, cu îngrijorare în glas.

Alex se întoarse spre colegii ei care habar n-aveau de nimic.

– Nu înțelegeți care e ideea poveștii, le zise. Rumpelstilskin a profitat de fată pentru că aceasta era la ananghie. Povestea e despre prețul unei negocieri nefericite. La ce suntem dispuși să renunțăm pe termen lung spre a obține ceva acum, pe termen scurt? V-ați prins?

Dacă doamna Peters n-ar fi avut o figură impasibilă, acum i s-ar fi citit mândria pe chip.

– O formulare excelentă, domnișoară Peters, spuse. Trebuie să mărturisesc că, de când sunt profesoară, rareori mi s-a întâmplat să am de-a face cu un elev cu niște cunoștințe atât de profunde ca…

Din fundul clasei se auzi un sforăit răsunător. Un băiat din ultimul rând zăcea prăvălit peste bancă, cu un firicel de salivă în colțul gurii, dormind buștean.

Alex avea un frate geamăn și în momente ca ăsta și-ar fi dorit să nu-l aibă.

Doamna Peters își întoarse privirea spre el, atrasă ca pilitura de fier de un magnet.

– Domnule Bailey? întrebă.

Băiatul sforăia netulburat.

– Domnule Bailey? repetă doamna Peters, apropiindu- se și aplecându-se spre el.

Încă un sforăit strașnic. Câțiva dintre copii se întrebau cum putea scoate așa un sunet.

– Domnule Bailey! îi strigă doamna Peters la ureche.

Conner Bailey se trezi la viață și sări ca ars, ca și cum i-ar fi aprins cineva o pocnitoare sub bancă, cât pe-aci să dărâme pupitrul.

– Unde sunt? Ce s-a întâmplat? întrebă Conner, cuprins de panică și confuzie.

Se uită repede de jur împrejur, încercând să-și amintească unde era.

La fel ca sora lui, avea ochii albaștri, scânteietori și un păr blond-arămiu. Avea fața rotundă și pistruiată și, acum, ușor boțită pe-o parte, ca un cățel care se trezește după ce-a tras un pui de somn.

Alex era rușinată la culme de fratele ei. Cu excepția asemănării fizice și a faptului că aveau aceeași zi de naștere, ea și fratele ei n-ar fi putut fi mai diferiți. Ce-i drept, Conner avea o mulțime de prieteni, dar, spre deosebire de sora sa, nu se descurca prea bine la școală… nu se descurca să rămână treaz la ore.

– Mă bucur că ne sunteți din nou alături, domnule Bailey, îi spuse doamna Peters sever. V-ați odihnit bine?

Conner se făcu roșu ca racul.

– Îmi pare rău, doamnă Peters, se scuză, încercând să pară cât mai sincer. Uneori când vorbiți mult timp, mă ia somnul. Să nu vă supărați! Dar nu mă pot abține.

– Adormi de cel puțin două ori pe săptămână la ora mea, îi aminti doamna Peters.

– Păi, ce-i drept, vorbiți mult.

Chiar înainte să-i scape porumbelul, Conner realiză că nu era cea mai bună replică. Câțiva dintre colegi își mușcau mâinile să nu râdă.

– Te sfătuiesc să rămâi treaz în timp ce predau, domnule Bailey, îl avertiză doamna Peters.

Conner nu mai văzuse pe nimeni care să mijească așa tare ochii fără să-i închidă de-a dreptul.

– Dacă nu cumva știi îndeajuns de mult despre basme ca să ții ora în locul meu, continuă profesoara.

– Probabil că știu, răspunse Conner.

Din nou îl luase gura pe dinainte.

– Adică știu o grămadă de chestii despre asta, atâta tot.

– O, serios?

Doamna Peters nu refuza niciodată o provocare și cel mai groaznic coșmar al elevilor era ca ei să-i fie
adversari într-o asemenea competiție.

– În regulă, domnule Bailey, dacă știi așa multe, răspunde-mi la o întrebare.

Lui Conner i se puse un nod în gât.

– În varianta originală a poveștii Frumoasa din Pădurea Adormită, câți ani doarme prințesa până e trezită de sărutul iubirii adevărate? îl întrebă doamna Peters, studiindu-i chipul.

Toate privirile erau ațintite asupra lui, toți pândeau cu nerăbdare cel mai mic semn că nu știa răspunsul. Dar, din fericire pentru Conner, îl știa.

– O sută de ani, răspunse. Frumoasa din Pădurea Adormită a dormit o sută de ani. De-asta parcul din jurul castelului era acoperit de plante cățărătoare și chestii de-astea, pentru că blestemul a cuprins întregul regat și nu mai rămăsese nimeni care să se ocupe de grădinărit.

Doamna Peters nu știa cum să reacționeze. Se uită încruntată la el, surprinsă la culme. Era prima dată când Conner îi dădea un răspuns corect luat fiind la bani mărunți și ea, una, chiar nu se așteptase la asta.

– Încearcă să rămâi treaz de-acum, domnule Bailey! Din fericire pentru dumneata, am folosit ultimul bilețel de pedeapsă azi-dimineață, dar pot oricând să mai cer, îi zise și se îndreptă imediat spre catedră, ca să-și continue ora.

Conner răsuflă ușurat și îi pieri roșeața din obraji. Întâlni privirea soră-sii; până și ea era surprinsă că răspunsese corect. Alex nu se așteptase ca fratele ei să mai țină minte vreun basm…

– Acum, copii, vreau să vă scoateți cărțile de literatură, să deschideți la pagina 170 și să citiți în gând Scufița Roșie, îi îndemnă doamna Peters.

Elevii o ascultară. Conner se așeză cât mai comod în bancă și începu să citească. Povestea, pozele și personajele îi erau cât se poate de cunoscute.

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.