Fragment: Cum să vorbești dragoneza, de Cressida Cowell


Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea a fost un extraordinar luptător cu sabia, un îmblânzitor al dragonilor și cel mai mare Erou Viking care a trăit vreodată.

Știrbul a fost capturat, nanodragonul este pe cale de-a fi înfulecat și Rechinii-târâtori bântuie mările.

Încă o dată, singura speranță a tuturor este ca Sughiț să se arate a fi Erou…

 

Odinioară, au existat dragoni.

Închipuie-ți un timp al DRAGONILOR – unii mai mari decât munții, sforăind liniștiți în străfundurile oceanului; alții, mai mici decât o unghie de-a ta, țopăind prin pârloage. Închipuie-ți un timp al EROILOR VIKINGI, în care bărbații erau bărbați, iar femeile, și ele un soi de bărbați, ba chiar și unii bebeluși aveau păr pe piept.

Și acum închipuie-ți că tu ești un băiat pe nume Sughiț Strașnicul Stavrid al Treilea, care n-a împlinit doisprezece ani și nu s-a arătat încă a fi genul de Erou care i-ar fi plăcut tatălui său să fie. Băiatul acela, bineînțeles, eram chiar EU, dar cel care am fost pe atunci mi se pare atât de departe de mine cel de acum, încât o să relatez această poveste ca și când ar fi despre un străin.

Așadar, închipuie-ți că, în loc să fiu eu, străinul acela, acel Erou-în-Devenire, ești TU.

Ești mic. Ai părul roșu. Nu-ți dai seama deocamdată, dar ești pe cale să pornești în cea mai alarmantă aventură din viața ta de până acum… Când ai să fii bătrân, bătrân ca mine, ai s-o numești „Prima mea Întâlnire cu Imperiul Roman“ – și chiar și la atâta distanță în timp, tot o să ți se mai facă pielea de găină pe bătrânele tale brațe zbârcite, când o să-ți amintești pericolele și primejdiile din acea înfricoșătoare aventură…

  1. LECȚIA ABOR DA REAUNEI-CO RĂ BII-IN A MI CE

Cândva, într-o zi cețoasă, într-o țară rece, rece, cu mult, mult timp în urmă, șapte bărcuțe vikinge pluteau pe Marea-cunoscută-drept-Cada-lui-Odin. Ceața înghițise Țara Pașnică dinspre nord și Insula Tontului dinspre vest și, într-adevăr, înghițise atât de mult din toate, încât părea că bărcuțele erau niște vehicule aeriene care se desprinseseră de pământ și care navigau printre nori, sus, tot mai sus în văzduh.

În prima barcă, Mistrețul cel Gras, ședea Haplea Râgâitorul, un uriaș de șase picioare și jumătate înălțime, într-un șort de blană minuscul, cu mușchii picioarelor atât de groși, de parcă aveau ei înșiși mușchi, și cu o barbă ca un arici lovit de trăsnet. Haplea era profesorul însărcinat cu Programul de Pregătire a Piraților de pe Insula Tontului și această navigare prin ceață făcea parte din lecția Abordarea-unei-Corăbii-Inamice.

În fiecare dintre cele șase bărcuțe de copii care-l urmau pe Mistrețul cel Gras erau câte doi băieți, iar acești băieți erau învățăceii lui Haplea, tinerii membri ai Tribului Huliganilor Păroși.

– OK, BILUȚE DEZGUSTĂTOARE DE MUCI DE FETIȚE! izbucni Haplea într-un muget atât de puternic, că l-ai fi auzit de la șapte mile depărtare. VOM EXERSA ACUM ABOR DA REA-UNEI-CORĂBII-INAMICE AVÂND CA ȚINTĂ UȘOARĂ O CORABIE DE PESCARI PAȘNICI… ÎȘI AMINTEȘTE CAREVA PRIMA REGULĂ A AMBUSCADEI?

– IA-ȚI INAMICUL PRIN SURPRINDERE, DOMNULE! strigă Fațădeporc-cu-Râtmucos, un băiat înalt, cu o mutră încrezută și nesuferită, cu nări uriașe și un început de mustață.

– Foarte bine, Râtmucos, mârâi mulțumit Haplea Râgâitorul, apoi continuă la volum maxim: PE O CEAȚĂ DENSĂ CA ASTA, CORABIA VICTIMĂ N-O SĂ AIBĂ NICIO ȘANSĂ SĂ VĂ VADĂ VENIND!

Ne poate auzi, în schimb, zise în gând Sughiț Strașnicul Stavrid al Treilea, încercând fără chef să străpungă ceața cu privirea. Asta dacă, bineînțeles, nu avem norocul să dăm peste niște pescari Pașnici cu desăvârșire surzi…

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.