Fragment: Cum să fii pirat, de Cressida Cowell


Povestea lui SUGHIȚ STRAȘNICUL STAVRID AL III-LEA continuă în Cum să fii pirat.

Va putea să găsească Sughiț comoara lui Barbă-Aspră cel Oribil înainte ca Alvin Trădătorul să pună mișelește mâna pe ea? Și dacă Sughiț deschide un cufăr pe care scrie NU DESCHIDEȚI, va mai trăi ca să spună povestea?

În continuare vă invităm să citiţi un fragment din a doua aventură a lui Sughiţ.

Thor era supărat RĂU.

Trimisese o furtună de vară grozavă să sfâşie marea-n gheare în jurul Insulei Tontului, mică şi stearpă. Un vânt hain urla peste oceanul sălbatic şi dezlănţuit. Tunete furioase bubuiau deasupra lor. Fulgerele se înfigeau în apă ca suliţele.

Numai un ţicnit s-ar fi gândit că era o vreme potrivită pentru o plimbare cu corabia.

Dar, surprinzător, exista o corabie în larg, aruncată violent din val în val, cu oceanul flămând clămpănind din fălci pe lângă ea, nădăjduind s-o răstoarne şi să înghită sufletele de la bord, măcinându-le oasele şi prefăcându-le în nisip.

Țicnitul de la comanda acestei corăbii era Haplea Râgâitorul. Haplea conducea Programul de Pregătire a Piraților de pe Insula Tontului și călătoria aceasta smintită era, de fapt, una dintre lecţiile lui Haplea, Lupta cu sabia pe mare – (Numai pentru începători).

– OK, ȘLEAHTĂ FLEŞCĂITĂ! zbieră Haplea, un descreierat de doi metri înălțime, păros și împănat cu mușchi, cu o barbă ca un dihor lovit de apoplexie și bicepși de mărimea capetelor voastre. PUNEŢI OSUL LA TREABĂ, PENTRU NUMELE LUI THOR! NU EŞTI O MEDUZĂ MICUŢĂ ŞI DRĂGUŢĂ… SUGHIŢ, VÂSLEŞTI CA UN MUCOS DE OPT ANI… PARTEA MAI GROASĂ A VÂSLEI INTRĂ ÎN APĂ… N-AVEM TOT ANUL LA DISPOZIŢIE CA SĂ AJUNGEM ACOLO… etc. etc.

Sughiţ Straşnicul Stavrid al Treilea strânse din dinți când un val uriaş se repezi mugind peste parapet şi îl plesni în plină faţă.

Sughiţ este, de fapt, eroul acestei povestiri, deși n-aţi fi ghicit niciodată, dacă v-aţi fi uitat la el. Făcea parte din categoria pirpiriilor şi avea genul de faţă ştearsă, aproape imposibil de ţinut minte.

Alţi doisprezece băieţi se luptau cu vâslele acelei corăbii şi, practic, toţi aduceau mai mult a Eroi vikingi decât Sughiţ.

Porcbubos, de pildă, la numai unsprezece ani, deja deţinea o înfloritoare cultură de coşuri productive adolescentine şi avea probleme cu mirosul corporal. Sufludecâine putea vâsli la fel de vânjos ca oricare altul doar cu o mână, în timp ce se scobea în nas cu cealaltă. Râtmucos era un lider înnăscut. Hăbăucul avea deja păr în urechi.

Sughiț era absolut spălăcit, tipul de băiat care nu se remarca prin nimic, slăbănog, pistruiat, ușor de trecut cu vederea într-o mulțime.

Sub băncile vâslaşilor erau ghemuiți treisprezece dragoni, câte unul pentru fiecare băiat.

Dragonul care-i aparţinea lui Sughiţ era mult mai mic decât ceilalţi. Pe nume Ştirbul, era un dragon Comun sau de Grădină, verde-smarald, cu ochi enormi şi o expresie îmbufnată.

El scânci către Sughiţ în dragoneză:

– Vikingii ăştia n-n-nebuni. Ştirbului i-i-intrat sare în aripi. Ştirbul stă într-o baltă mare, rece. Ştirbul f-f-foame… D-D-DĂ-MI PAPA. Îl trase pe Sughiţ de pantaloni. Ştirbul are nevoie de m-m-mâncare, ACU’.

– Îmi pare rău, Ştirbule, zise Sughiţ şi se chirci, căci barca plonjă ca ieşită din minţi pe panta altui talaz monstruos, dar nu e un moment potrivit…

– NUMAI THOR ŞTIE, răcni Haplea, cum aţi reuşit voi, ADUNĂTURĂ DE MOTÂNTOCI, să primiţi iniţierea în tribul Huliganilor Păroşi… dar acum aveţi în faţă patru ani grei de Program de Pregătire a Piraţilor, mai înainte de a vă numi VIKINGI.

„O, minunat”, gândi Sughiţ, posomorât.

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.