Cărți Nemi la Bookfest 2017


Nemi
Pentru participarea la Bookfest 2017 bufnița Nemi a ales cărți pe sprânceană, numai bune să bucure copiii de toate vârstele.

Prima recomandare pe care v-o facem este cartea lui Iulian Tănase, Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, minunat ilustrată de Alexia Udriște. Scrisă cu multă dragoste de Iulian atât pentru copiii săi (Sacha și Adora), dar nu numai, cartea este o bucurie de la un capăt la celălalt. Cartea va fi lansată la Bookfest sâmbătă, 27 mai, de la ora 15.00.

Cea de-a doua recomandare este volumul Enescu și hora razelor de soare, de Cristina Andone, cu ilustrații de Adriana și Sebastian Oprița și Thea Olteanu. Volumul face parte din seria „Povești din pădurea muzicală” și va fi urmat de alte 8 cărți ce vor apărea până la finalul anului, fiecare având în centru viața și opera unui mare compozitor. Cristina Andone are un stil unic de a combina o poveste frumos scrisă cu informații din biografia și opera compozitorilor, iar desenele calde și expresive ale celor trei ilustratori desăvârșesc această metodă particulară de a-i familiariza pe copii cu muzica clasică. Cartea va fi lansată la Bookfest duminică, 28 mai, de la ora 11.30.

Ultimele două recomandări pentru Bookfest privesc literatura străină și sunt două cărți scrise în stiluri complet diferite, dar fiecare minunată în felul său. Este vorba despre Vraja dorințelor, primul volum din seria „Tărâmul poveștilor”, de Chris Colfer, și Proscrisul, de Michael Morpurgo (primul roman din seria pe care i-am dedicat-o acestui autor la Nemi).

Extrem de tânăr (a scris prima carte din serie la 22 de ani), Chris Colfer este și un scriitor extrem de talentat, cărțile sale îmbinând pasiunea pentru aventuri și povești clasice cu umorul. Vraja Dorințelor e un roman care se citește pe nerăsuflate și care aduce laolaltă personajele preferate (sau nu) din toate basmele copilăriei. Unii dintre voi s-ar putea să-l știe mai bine pe Chris Colfer ca actor (din serialul Glee).

Spre deosebire de tânărul Chris Colfer, Michael Morpurgo este un autor de o vârstă venerabilă (are acum 73 de ani) și este unul dintre cei mai longevivi și populari autori pentru copii din Marea Britanie. Născut în 1943 a scris peste 100 de cărți pentru copii și a primit numeroase distincții. Vârsta nu este, însă, singura diferență între Chris Colfer și Michael Morpurgo. Dacă pe Colfer îl citești pe nerăsuflate, pe Morpurgo îl citești în tihnă și pe îndelete, zăbovind pe fiecare pagină, întorcându-te și reluând anumite scene, anumite replici. Morpurgo este un povestitor desăvârșit, unul pe care ți-l poți cu ușurință imagina stând la gura sobei, sorbind din când în când dintr-o cană cu ceai fierbinte, și spunându-și poveștile cu zâmbetul pe buze. Proscrisul. Povestea lui Robin Hood este prima carte din seria de autor pe care i-am dedicat-o și reușește să reînvie foarte frumos legenda celui mai celebru haiduc britanic și chiar s-o aducă în zilele noastre.

Încheiem prin a vă recomanda și câteva titluri apărute ceva mai devreme anul ăsta: Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell, primul volum din seria populară „Cum să-ți dresezi dragonul” (foarte curând va apărea și cel de-al doilea volum al seriei, Cum să fii pirat); Pisicuța care voia să se întoarcă acasă, de Jill Tomlinson, un alt volum din seria cu animale începută de Bufnița care se temea de întuneric și continuată cu Gorila care voia să se facă mare și Pinguinul care voia să afle mai multe (vara asta vor apărea și ultimele două volume ale seriei Găina nu voia să renunțe și Vidra care voia să știe), dar și povestea foarte frumos și modern ilustrată a celui mai șic motan, Pete Motanul. Ador tenișii albi, de Eric Litwin, cu ilustrații de James Dean (cartea va fi urmată de alte volume, precum Pete Motanul și ochelarii săi magici sau Pete Motanul și nasturii săi șic).

Urmăriți pe Facebook evenimentele Nemi la Bookfest și ne vedem la târg!

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.