Bufnița care se temea de întuneric, il. Paul Howard


Bufnița care se temea de întuneric, il. Paul Howard

Buf, un pui de bufniță de hambar, e asemenea oricărui alt pui de bufniță, mai puțin într-o privință: îi este tare frică de întuneric. „Întunericul e urât”, spune el, și refuză să meargă la vânătoare cu părinții săi. După ce l-a ascultat răbdătoare, mama-bufniță îl sfătuiește să iasă din cuib și să afle mai întâi ce înseamnă întunericul și dacă este cu adevărat urât.

Buf se prăvălește din copac (deocamdată mai are de lucrat la partea cu zborul și aterizările) și începe să întrebe pe toată lumea „Cum este întunericul?”. Se întâlnește cu un băiat ce aștepta nerăbdător căderea întunericului ca să înceapă un foc de artificii, o doamnă în vârstă, un cercetaș plecat în tabără, o fetiță care-i povestește despre Moș Crăciun și cum vine el noaptea să aducă cadouri, un bărbat cu un telescop ce-i arată cât de frumos e cerul nopții și o pisică (neagră, evident!) care-l ia ca tovarăș în plimbările sale nocturne.

Buf descoperă astfel că întunericul poate fi în multe alte feluri și că trebuie mai întâi să cunoști un lucru și abia apoi să hotărăști dacă e urât sau nu.

Pline de umor și învățăminte cărțile cu animale ale lui Jill Tomlinson sunt apreciate în lumea întreagă de decenii întregi, de copii care vor să se cuibărească într-o poveste bună.

Lectură recomandată copiilor cu vârsta peste 7 ani.

DETALII
Data apariției: mai 2016
Colecția: Nemi
ISBN: 978-606-758-630-5
Autor: JIll Tomlinson
Ilustrator: Paul Howard
Traducător: Viorel Zaicu
Titlu original: The Owl Who Was Afraid of the Dark
Format: Paperpack
Dimensiuni: 13 x 20
Nr. pagini: 104
Editura: Nemi
Preț:  17.99 lei

Jill-Tomlinson---Bufnita-care-se-temea-de-intuneric---spread

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Abonează-te la Newsletterul Nemi și fii la curent cu toate promoțiile, noutățile și evenimentele noastre!